Alexandru Hojda ar fi decedat din cauza unei boli crunte, iar cumplitul eveniment a fost anunțat prin intermediul unui mesaj postat pe Facebook de către Marian Burlacu, un bun prieten și coleg de al său.
Cine a dat vestea morții lui Alexandru Hojda
În timpul vieții lui, celebrul fotograf a lucrat pentru publicații foarte mari din România și a lăsat un gol extrem de mare, atât în lumea presei, cât și în inimile celor care l-au cunoscut.
„Cei care au lucrat în presă știu că nu a fost deloc simplu, ziariștii și fotoreporterii neavând sâmbăta și duminica libere, fiind serile și uneori nopțile pe stadioane, în săli și pe drumuri, în diverse deplasări prin țară și prin lume. O viață frumoasă, palpitantă, însă care te și consumă, atât fizic, cât și psihic”, a transmis jurnalistul Marian Burlacu, într-o postare pe Facebook.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Citește și: Pensionarele vor primi 375 de lei, pe lângă pensie, în luna decembrie. Cine beneficiază de această sumă?
Alexandru Hojda s-a remarcat prin talentul său fotografic rar întâlnit. Acesta reușea, de fiecare dată, să surprindă cu măiestrie cele mai importante momente din sportul românesc. Deși părăsise țara, pe pagina lui personală de Facebook se poate observa că nu-și abandonase marea pasiune, și anume fotografia.
Alexandru Hojda era foarte implicat în activitatea lui profesională
Celebrul fotograf era nelipsit de la marile evenimente sportive, indiferent de situație, acesta făcea tot posibilul să fie prezent acolo unde era solicitat. De asemenea, în ciuda problemelor tehnice pe care le întâmpina, fotoreporterul găsea imediat soluții pentru a remedia situația și a-și face treaba impecabil.
Citește și: „A murit”. Dan Negru i-a anunțat moartea pe o rețea socială. România a pierdut o mare valoare
„Azi, dacă plouă sau e prea cald, unii nici nu ies din casă. Alex Hojda era genul de fotoreporter greu de stăpânit, pe care nu-l interesa prognoza meteo, care simțea ce are de făcut și ar fi cățărat orice zid pentru a produce o fotografie pe care să n-o aibă concurența”, a transmis jurnalistul Daniel Nazare, conform prosport.ro.