Doliu în lumea sportului! A murit un mare tenismen! Acesta a fost dublu câștigător de Grand Slam

Autor: Diana Ghita

Fred Stolle a murit

Sursa: tennis.com.au

Fred Stolle, unul dintre cei mai mari tenismeni ai Australiei, s-a stins din viață la vârsta de 86 de ani.

Fost număr 1 mondial, dublu campion de Grand Slam la simplu și câștigător a trei ediții consecutive ale Cupei Davis, Fred Stolle a avut o carieră remarcabilă atât pe teren, cât și în afara lui.

Fred Stolle a fost un mare tenismen

Pentru fani, tenismenul rămâne o prezență memorabilă datorită comentariilor sale vibrante și poveștilor fascinante pe care le-a împărtășit de-a lungul a aproape 50 de ani de transmisiuni TV.

Cei care i-au urmărit cariera în anii de glorie ai tenis ului australian din anii '60 îl consideră o adevărată legendă, un jucător emblematic într-o perioadă în care Australia domina lumea tenisului.

„Moștenirea sa este una a excelenței, devotamentului și a unei iubiri profunde pentru tenis. Impactul său asupra acestui sport va fi rememorat și prețuit de toți cei care au avut privilegiul de a-i urmări contribuțiile.

Gândurile și cele mai sincere condoleanțe se îndreaptă către familia și prietenii lui Fred în aceste momente triste”, 
a transmis Tennis Australia, potrivit The Guardian.

Citește și: DOLIU in lumea sportului din Romania! Un mare campion A MURIT

Stolle a atins primul loc mondial în 1966, după ce l-a învins pe John Newcombe în finala Campionatului Statelor Unite.

Cu un an înainte, reușise să îl învingă pe Tony Roche în finala de la Roland Garros. De-a lungul carierei sale la simplu, a ajuns în alte cinci finale de Grand Slam, de două ori la Australian Open și de trei ori la Wimbledon. În plus, a fost o piesă de bază în echipa Australiei care a câștigat trei titluri consecutive în Cupa Davis, între 1964 și 1966.

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: Ce ani nu se iau în calcul la vechimea în muncă? Află ce e stabilit în Codul Muncii și ce categorii de oameni nu beneficiază de aceleași avantaje

Cum a decurs viața lui Fred Stolle, după retragerea din tenis

În timpul anilor petrecuți în Cupa Davis, Stolle a primit porecla "Fiery" (Furtunos), deși era mai degrabă cunoscut pentru ritmul său lent dimineața și stilul de joc liniștit la antrenamente. Despre tenis, spunea că pentru unii terenul era un ring de box, dar pentru el reprezenta o scenă pe care putea să-și exprime talentul.

Cele mai mari realizări ale sale au venit în proba de dublu, unde a cucerit 10 titluri de Grand Slam, realizând un Career Grand Slam.

A obținut patru titluri alături de Roy Emerson, patru alături de Bob Hewitt și două în parteneriat cu Ken Rosewall.

„Când vorbim despre epoca de aur a Australiei și tranziția de la amatorism la profesionalism, numele lui Stolle se află printre cele mai mari”, a declarat Craig Tiley, șeful Tennis Australia, citat de Reuters.

Citește și: S-a aflat din ce cauză ar fi murit Konstantin Koltsov, iubitul Arynei Sabalenka. Ce decizie a luat tenismena în privința participării la Miami Open

După retragerea sa din tenisul profesionist, Fred Stolle a continuat să contribuie la dezvoltarea sportului ca antrenor și analist TV, fiind apreciat pentru observațiile sale pertinente și stilul său unic de comentariu.

Stolle lasă în urmă o familie îndurerată, pe soția sa, Pat, fiul său Sandon- fost jucător de dublu ajuns până pe locul 2 mondial și campion de Grand Slam- și pe fiicele Monique și Nadine.