Doliu în PNL, chiar după alegerile prezidențiale! A murit la 62 de ani! Ce l-a răpus

Author: A.I.
Actualizat: 26 nov 2020, 05:55

Un primar liberal, Constantin Machidon, a murit la vârsta de 62 de ani. Edilul a fost înmormântat după alegerile prezidențiale.

Constantin Machidon s-a stins din pricina cancerului și a fost înmormântat astăzi.

"Constantin Machidon, primarul comunei Tazlău de mai bine de zece ani, s-a stins din viață aseară, după o lungă suferință. Avea 62 de ani, iar ultimii i-a petrecut luptând cu o boală nemiloasă. Dumnezeu să-l odihnească în pace!", a transmis mesagerulneamt.ro.

În urmă cu patru ani, soția acestuia alegea să își pună capăt zilelor.

"A fost foarte afectat că soţia şi-a pus capăt zilelor, femeia  împuşcându-se cu arma de vânătoare a primarului. Luni, de la ora 12.00, slujba religioasă a fost oficiată de un sobor de preoţi la Mănăstirea Tazlău, Constantin Machidon fiind îngropat în cimitirul din apropierea lăcaşului de cult ctitorit de voievodul Ştefan cel Mare. 

Primarul liberal era la cel de-al patrulea mandat în fruntea administraţiei locale, fiind foarte apreciat. Nu ar fi avut nici-o problemă să-l obţină şi pe al cincilea consecutiv. La înmormântare a participat mare parte din suflarea comunei, rude, colegi primari din comunele nemţene, oficiali locali şi judeţeni", relatează adevărul.ro.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Cum crede Carmen Harra că va gestiona apărarea României, Donald Trump? "Ar fi grozav dacă ar putea, întrebarea este: ce vrea el, de fapt?"

 

Sursa foto: mesagerulneamt.ro