Dumitru Teodorescu, unul dintre cei mai apreciați oameni din media suceveană, s-a stins din viață vineri după-amiază, pe 10 aprilie.
"Un om deosebit, un suflet mare, a cărui trecere în eternitate încercăm să o punctăm pe măsura personalității lui, prin publicarea unui interviu realizat în urmă cu 20 de ani. Dumnezeu să îl odihnească în pace!
Pentru mulți dintre noi, în special cei mai tineri, Dumitru Teodorescu este sinonim cu „Crai Nou” sau cu fostul „Zori Noi”. Pentru cei mai în vârstă, Dumitru Teodorescu înseamnă omul care a reușit să urce rapid într-o redacție foarte pretențioasă, să se facă apreciat, pe merit, de cei care slujeau de o viață singurul cotidian din județ.
La ora actuală, Dumitru Teodorescu este directorul celui mai vechi ziar din Suceava, „Crai Nou”, un ziar care și-a schimbat de mai multe ori fața, în bine, în ultimii ani. Dincolo de această funcție, el este și un om de la care ai ce învăța. Ca jurnalist, dar și ca om care te pregătești să iei viața în piept", a scris Monitorul de Suceava despre decesul lui Dumitru Teodorescu.
A participat la inlocuirea unui ziar cu altul in zilele Revolutiei
"Noi, pe 22 decembrie 1989, până la ora 17:00, am scos un ziar. La ora 17:00, ne-am adunat și ne-am întrebat ce facem? Paranici a spus: „Întoarcem armele”. Cine nu vrea, este liber să plece. Nu a plecat nimeni, iar până noaptea am făcut alt ziar, care se chema „Suceava”, nu am găsit alt nume atunci.
Vă amintiți zilele acelea fierbinți, 22 – 23 decembrie 1989. Până a-l prinde pe Ceaușescu, se putea întâmpla orice. Toți cei care făceau în acele zile salturi pe sub zidurile redacției, dacă s-ar fi întors Ceaușescu, ar fi spus că ei au fost mereu de partea lui. Dar pe noi ne împușca, fără discuții. Eu nu spun că a fost un act de formidabil eroism, deși pentru noi a fost un act de eroism, pentru că cine a lucrat într-o redacție de ziar știe câtă fantastică energie umană se pierdea numai încercând să reziști mârșăviei.
Să scrii cu mânuța ta 7.000 kg la hectar și să știi că în comuna respectivă nu s-au obținut mai mult de 2.000 de kg la hectar", a povestit Dumitru Teodorescu intr-un interviu pentru sursa citata.
Robi pare că își dorește o relație cu Teodora, însă aceasta nu este atât de hotărâtă, iar sfaturile celor apropiați au făcut-o să păstreze distanța față de concurentul de la „Casa iubirii”.
În 2025, pensionarii din România vor beneficia de o creștere semnificativă a pensiilor, un anunț care aduce o rază de speranță pentru mulți dintre cei care trăiesc din venituri fixe.