Doliu în sportul românesc: Un fost fotbalist al lui CFR Cluj s-a sinucis!

Author: Andrei Ionescu
Actualizat: 22 iul 2022, 03:20
Doliu în fotbalul românesc

Fotbalul românesc e în doliu după ce Sergiu Marian, fost fotbalist la CFR Cluj, s-a sinucis.

Sergiu Marian avea numai 43 de ani.

„Drum lin spre stele, Sergiu Marian! Fostul jucător al echipei noastre, Sergiu Marian s-a stins din viață marți, 23 februarie, la doar 43 de ani. În acest clipe grele, clubul CFR 1907 Cluj transmite sincere condoleanțe familiei îndurerate! Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a scris clubul CFR Cluj pe pagina sa de Facebook.

Autoritățile au deschis un dosar penal de ucidere din culpă, însă, potrivit primelor informații, Sergiu Marian s-a sinucis.

Sergiu Marian
[Sursa: Facebook CFR Cluj]

„La data de 23 februarie, în jurul orei 11.45, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat de 43 de ani, din Cluj-Napoca, a fost găsit decedat prin spânzurare, în locuinţă. La faţa locului s-au deplasat poliţişti și un echipaj al ambulanţei, care, după efectuarea manevrelor de resuscitare, au constatat decesul acestuia.

Cadavrul a fost transportat la IML Cluj în vederea efectuării necropsiei”, a transmis IPJ Cluj.

Sergiu Sebastian Marian a evoluat pentru clubul CFR Cluj în sezonul 1999-2000.

Sergiu Marian s-a sinucis
[Sursa: Facebook]

Mai mulți foști fotbaliști români au decedat recent

La începutul acestui an și sfârșitul anului trecut s-au stins din viață mai mulți foști fotbaliști români.

Fostul fotbalist Camil Oprișan, legendă a clubului de fotbal Petrolul Ploiești, a încetat din viață la vârsta de 73 de ani, vestea tristă fiind dată chiar de către clubul pentru care fostul mare jucător a scris istorie.

Camil Oprișan s-a născut pe 15 septembrie 1947, el evoluând în cea mai mare parte a carierei pentru Petrolul Ploiești, ca mijlocaş. În afară de Petrolul, a mai jucat la Siderurgistul Galaţi.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

La sfârșitul anului trecut deceda și Constantin Bosânceanu, zis "Boxeru",  la numai 54 de ani. Vestea l-a întristat foarte tare pe directorul sportiv al FCSB, Mihai Stoica, ce l-a cunoscut pe Bosânceanu pe vremea în care era manager la Oțelul Galați.

"A plecat un om de mare calitate și unul dintre jucătorii de bază ai marii echipe Oțelul Galați din anii ‘90.Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Rămas bun, Boxere❤️", scria Mihai Stoica pe Facebook în seara de Revelion, la ora 21:30.  

Constantin Bosânceanu activa atunci când a decedat ca masor la echipa Foresta Suceava. Fusese internat în spital cu o singură zi înainte de a muri. Născut pe 26 august 1966, Constantin Bosânceanu a adunat 64 de prezențe în tricoul celor de la Oţelul Galați în anii '90.

Constantin Bosânceanu a evoluat și în cupele europene cu Oțelul Galați. În afară de echipa din Galați, cel supranumit "Boxeru" a mai jucat pentru Bucovina Suceava, Rocar Bucureşti, Unirea Botoşani şi Vega Deva.

Citeste si: Tragedie în România! Au fost găsite moarte în apartament