Trump a fost acuzat și, ulterior, audiat la tribunalul federal din Washington pentru complot în vederea manipulării rezultatelor de la alegerile prezidențiale din 2020.
Citește și: Un proces periculos pentru Trump!
Cum s-a desfășurat procesul
Omul de afaceri s-a prezentat la audieri însoțit de John Lauro și Todd Blanche, avocații lui. Al treilea avocat al fostului președinte, Evan Corcoran, nu s-a înfățișat oficial în acest caz.
Donald Trump a fost chemat, joi, în fața judecătorilor pentru a se aproba condițiile de cauțiune în urma cărora îi va fi permisă eliberarea lui Trump din custodia federală până la proces. Condițiile de cauțiune au fost analizate de către judecătoarea Moxila Upadhyaya.
Cele patru acuzații care i-au fost aduse fostului președinte sunt:
- Conspirație pentru fraudarea Statelor Unite;
- Conspirație pentru a obstrucționa o procedură oficială;
- Obstrucționarea și încercarea de a obstrucționa o procedură oficială;
- Conspirație împotriva drepturilor omului.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Cum a pledat fostul președinte
Donald Trump a pledat nevinovat pentru cele 4 capete de acuzare, susținând că nu a comis nicio fărădelege și că procurorul special Jack Smith, care se ocupă de dosarul omului de afaceri, încearcă să intervină în campania sa pentru alegerile din 2024.
În cele din urmă, conform CNN, nu a fost cerut arestul preventiv al lui Trump de către procurorii din biroul avocatului special Jack Smith. Astfel, omul de afaceri va fi eliberat, însă îi vor fi impuse anumite condiții. Acesta nu va avea voie să comunice cu martorii implicați în dosar, comunicarea putând fi mediată doar de către un avocat.
Trump s-a conformat condițiilor prezentate, jurând că le va respecta. Totodată, el a semnat că se va supune acestor condiții de eliberare.
Însă, cu toate acestea, fostul președinte va mai trebui să se înfățișeze la audieri pentru dosarul atacului de la Capitoliu, următoarea având loc pe 28 august. În atac au fost implicați susținătorii lui Donald Trump care au luat cu asalt Capitoliul, pentru a submina recunoașterea victoriei lui Joe Biden, pe 6 ianuarie, 2021.
Citește și: Ce se anunță săptămâna aceasta pentru Wall Street și Bursa Americana?