Preşedintele american Donald Trump a promovat în ultimele săptămâni hidroxiclorochina ca medicament ce poate reduce simptomele provocate de noul coronavirus, deşi nu există dovezi medicale în acest sens, şi a declarat luni că a primit undă verde din partea doctorului de la Casa Albă să ia acest medicament.
Trump susţine că nu a prezentat niciun simptom al bolii. El a făcut anunţul supriză după o întâlnire cu directori de restaurante, la care s-a discutat despre impactul virusului, scrie BBC.
Luna trecută, US Food and Drug Administration a spus că hidroxiclorochina „ nu s-a arătat a fi sigur şi eficient pentru tratarea sau prevenirea Covid-19”. Administraţia a avertizat că, în cazul administrării acestuia, în cazul unora pot să apară grave probleme ale ritmului cardiac, ca rezultat al combinării lui cu alte medicamente.
Comentariile preşedintelui în vârstă de 73 de ani i-au suprins chiar şi pe cei mai înfocaţi susţinători.
Imediat după remarcile lui, un prezentator de la Fox News a lansat un avertisment pentru telespectatori. Citând un studiu al Guvernului, Neil Cavuto a spus că medicamentul ar putea ucide oamenii care au probleme de respiraţie şi de inimă.
Oamenii de ştiinţă au spus că nu există vreo dovadă că medicamentul funcţionează ca tratament pentru pacienţii cu Covid-19. Există şi riscul apariţiei unor efecte secundare care vizează ficatul şi rinichii.
Anunţul preşedintelui Trump că ia hidroxiclorochină, folosit pentru a trata malaria, a avut ecou şi în social media.
„ Sunt om de ştiinţă. Nu îmi pasă de preferinţele voastre politice, dar vă rog să nu luaţi hidroxiclorochină. Este chiar dăunător şi, statistic, nu vă va ajuta să vă vindecaţi de Covid-19”, a scris un bărbat pe Twitter.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
După primele referiri ale lui Trump la acest medicament, în luna martie, vânzările de clorochină şi hidroxiclorochină în Statele Unite au crescut mult. De atunci, a fost înregistrată o scădere a cererii.
Donald Trump a repetat în toată această perioadă că medicamentul este un potenţial tratament pentru Covid-19.
Citeste si: SUA au autorizat tratamentul in spitale cu clorochina pentru bolnavii de coronavirus