Donald Trump a devenit primul fost președinte american condamnat pentru o infracțiune, fiind găsit vinovat de falsificarea registrelor de afaceri. Sentința sa va fi pronunțată pe 11 iulie 2024, marcând un moment istoric în politica americană.
Donald Trump a fost declarat vinovat și își așteaptă sentința
Fostul președinte american Donald Trump a fost declarat vinovat joi, într-un proces istoric, devenind astfel primul fost președinte american condamnat pentru o infracțiune.
Potrivit bbc.com, un juriu format din 12 membri a deliberat timp de două zile înainte de a ajunge la un verdict unanim. Trump a fost declarat vinovat de toate cele 34 de acuzații care i-au fost aduse, inclusiv falsificarea registrelor de afaceri pentru a ascunde o plată în schimbul tăcerii făcută fostei vedete porno Stormy Daniels.
Judecătorul Juan Merchan a respins demersul lui Trump de achitare a acuzațiilor. Trump a criticat vehement procesul și pe judecătorul Merchan, declarând: „A fost o rușine, a fost un proces măsluit.” Procesul a durat șase săptămâni și a inclus mărturii de la 22 de martori, inclusiv de la Stormy Daniels, a cărei presupusă întâlnire sexuală cu Trump a fost în centrul cazului.
Procurorii l-au acuzat pe Trump că a luat parte la o conspirație ilegală pentru a submina integritatea alegerilor din 2016 și pentru a suprimă informațiile negative. Trump a fost acuzat că a ascuns o plată făcută de fostul său avocat pentru a cumpăra tăcerea fostei vedete de filme pentru adulți Stormy Daniels, cu puțin timp înainte de alegerile din 2016. În apărarea sa, Trump a pledat nevinovat și a susținut, fără dovezi, că urmărirea penală a fost motivată politic.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Care a fost reacția președintelui Joe Biden
Președintele Joe Biden a reacționat imediat după verdict, subliniind importanța votului pentru a-l ține pe Trump departe de Biroul Oval. „Există o singură modalitate de a-l ține pe Donald Trump departe de Biroul Oval: la urnele de vot”, a scris Biden pe X, atașând un link către o pagină de strângere de fonduri. Campania lui Biden a afirmat că verdictul demonstrează că „nimeni nu este mai presus de lege”.
Michael Tyler, directorul de comunicare al campaniei Biden 2024, a avertizat că „Trump duce o campanie din ce în ce mai dezechilibrată de răzbunare și revanșă, promițând că va fi un dictator ‘din prima zi’”.
There’s only one way to keep Donald Trump out of the Oval Office: At the ballot box.
— Joe Biden (@JoeBiden) May 30, 2024
Donate to our campaign today: https://t.co/aJXS9oti0a
Mesajul Ivankăi Trump
Fiica cea mare a lui Donald Trump, Ivanka Trump, a transmis un mesaj emoționant pe Instagram, pe story, la câteva ore după condamnarea tatălui său. „Te iubesc, tată” a scris ea, distribuind o fotografie din copilăria sa alături de Trump.
Astfel, această condamnare istorică aduce un moment fără precedent în politica americană, având potențialul de a influența viitoarele alegeri prezidențiale. Rămâne de văzut cum va afecta acest verdict campania lui Trump și percepția publicului asupra integrității procesului electoral și a statului de drept în Statele Unite.