Donarea de sânge

Autor: Redactia KANAL D
Actualizat: 25 feb 2017, 20:08

Dr. Florentina Vlădăreanu, medic primar hematologie clinică

În fiecare secundă undeva în lume apare nevoia de sânge. E vorba atât despre oameni accidentaţi, despre oameni în sălile de operaţii cât şi despre oameni care suferă de afecţiuni grave la care singură şansă este transfuzia de sânge la un interval de timp.

În ce condiţii poţi dona sânge

Dacă- ai vârstă cuprinsă între 18 şi 62 ani; o greutate corporală minimă de 50 kg; tensiunea arterială maximă de 20 mmHg iar minimă 10 mmHg; nu ai afecţiuni de genul: boli de piele, sechele pulmonare, operaţie de ulcer; au trecut 60 zile de

la ultima donare.

Dacă eşti hipertensiv (până la 20 mmHg) trebuie să ştii că este recomandat să donezi!

Important!

Donarea de sânge este permisă numai persoanelor în stare bună de sănătate, între 18 şi 62 de ani (întrucât în afara acestor vârste nu există garanţia unui răspuns armonios din partea organismului faţă de pierderea a 450ml de sânge), celor care nu au valorile tensiunii arteriale peste 20 mm Hg sau sub 10 mm Hg, femeilor în afara sarcinii sau a lăuziei, celor ce nu manifestă stări emoţionale exagerate, teama persistentă faţă de actul

donării sau o stare de oboseală, nu au consumat alcool sau o masă bogată în grăsimi înainte de a se prezenta la recoltare, au de la ultima donare de sînge minimum 60 de zile, nu au avut în ultimul timp pierderi de sânge şi nu au fost supuşi unor intervenţii chirurgicale.

Şi profesiunea donatorului poate constitui uneori o cauză a respingerii acestuia de la recoltare, cînd există pericolul potenţial al infecţiilor (cazul mulgătorilor, îngrijitorilor de animale, măturătorilor) sau al unei oboseli fizice (şoferi pe mijloace de transport în comun, piloţi, operatori la maşini grele).

Unde donez?
La Centrele de Transfuzie Sangvină din fiecare oraş!

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Cantitatea de sânge donat

O priză obişnuită de sânge este de 450 ml, cantitate care nu presupune nici un risc pentru donator, deoarece organismul are permanent în rezervă circa 300-400 ml

de sânge (pe care îl foloseşte când se depun eforturi mari), precum şi capacitatea de a reface repede sângele donat (cantitativ în 1- 2 ore, iar calitativ în 14 zile), fără a fi necesar un tratament sau o alimentaţie specială, totul depinzând de modul în care organismul repartizează diversele cantităţi de sânge în raport de nevoi şi de promptitudinea cu care se face această permanentă adaptare.

Motive invocate pentru a nu dona

Frica de ace, lipsa timpului, nimeni nu mi-a cerut, pot lua SIDA (imposibil pt că se folosesc material sterile), am donat în

acest an (o poţi face la fiecare 72 de zile), nu am o grupă rară de sânge (în fiecare zi este nevoie de sânge, indiferent de grupă), nu am sânge în plus (organismul reface rapid sângele donat), nu vreau să mă simt slăbit după donare (îţi vei putea continua activităţile zilnice).

Despre siguranţa donării

Donarea de sânge este sigură şi uşoară, nu se poate lua SIDA sau alte boli infecţioase în timpul donării.

Se utilizează un ac steril şi de unică folosinţă pentru fiecare donare. Senzaţia de leşin sau oboseală după donare (în câteva ore veţi putea relua activităţile obişnuite).

Puteţi dona doar dacă starea de sănătate vă permite şi vă simţiţi bine!
 

 

Taguri: