Onur Seyit Yaran are doar 28 de ani și cu toate acestea a reușit să cucerească publicul din Turcia și din străinătate cu talentul lui desăvârșit încă de la primele sale apariții pe micile ecrane. În cei cinci ani de activitate pe platourile de filmare, tânărul actor a jucat impecabil în câteva producții de excepție, care i-au adus succes și i-au deschis calea către o carieră strălucită în domeniul actoriei.
Doruk din serialul Totul pentru familia mea, apariție de senzație pe coperta unei reviste celebre din Turcia
Publicul din România l-a cunoscut recent pe Onur Seyit Yaran în distribuția serialului Totul pentru familia mea, în care a dat viață personajului Doruk, un tânăr la fel de ambițios și de puternic și a
În ciuda faptului că Onur Seyit visa încă din copilărie să devină un actor celebru, la vârsta majoratului, a decis la îndemnul părinților lui să se înscrie la Facultatea de Management Sportiv, în cadrul Academiei de Sport de la Universitatea Halic. Însă în paralel, carismaticul tânăr a urmat și cursurile unei școli private de actorie, reușind astfel să devină și un actor cu drepturi depline și nu a renunțat nici la pasiunea lui pentru modeling, reușind să le îmbine cu succes.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
De curând, Onur Seyit Yaran a participat la o ședința foto de amploare pentru revista Vogue Turcia. Carismaticul tânăra și-a pus în valoare calitățile de fotomodel și a pozat în câteva ipostaze uluitoare, surprinzându-și fanii din mediul virtual, care l-au putut admira în imaginile publicate de acesta pe contul lui de Instagram.