În 2001, Reli a fost diagnosticată cu cancer la sân și a trecut printr-o intervenție chirurgicală dificilă. Deși a luptat ani la rând cu boala, în 2011, la doar 56 de ani, aceasta s-a stins din viață, lăsând un gol imens în familia lor.
Ce a făcut Dinu Gheorghe după ce soția lui s-a stins din viață
Moartea soției l-a afectat profund pe Dinu Gheorghe, însă, în cele din urmă, a încercat să-și refacă viața.
În ultimii ani, Dinu Gheorghe s-a retras din lumina reflectoarelor, preferând să se concentreze pe viața personală și pe rolul de analist sportiv. Totuși, starea sa de sănătate a avut de suferit, iar în decembrie 2024 a suferit o intervenție chirurgicală la șold.
Din nefericire, la o lună după operație, Dinu Gheorghe s-a stins din viață subit. În dimineața zilei de 29 ianuarie 2025, menajera care îl îngrijea l-a găsit fără suflare în propria casă.
Moartea lui Dinu Gheorghe a zguduit fotbalul românesc
Dispariția lui Dinu Gheorghe a fost resimțită puternic în lumea fotbalului românesc, unde numeroase personalități au transmis mesaje de condoleanțe.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, și-a exprimat regretul imediat după aflarea veștii. Acesta l-a descris drept „un conducător de calibru” și a amintit că în perioada sa de glorie la Rapid, Dinu Gheorghe era omul de încredere al lui George Copos.
„Îmi pare rău. Am auzit și eu că a murit Dinu Gheorghe. A fost un conducător de calibru. El era pe timpuri mâna dreaptă a lui Copos. Am vrut și eu sa îl aduc manager general la noi, mi se pare că prin 2010-2011. Nu mai știu exact. Plecase Meme. Dumnezeu să îl odihnească”, a declarat a Gigi Becali, pentru ProSport.
Mircea Lucescu, unul dintre cei mai apreciați antrenori români, a fost printre ultimele persoane care au vorbit cu Dinu Gheorghe înainte de deces. Cei doi au avut o relație apropiată, fiind legați de amintiri comune, inclusiv câștigarea titlului de campion cu Rapid în 1999.
Citește și: Dinu Vamă a murit! Acesta a fost gasit de menajeră fără suflare
„E incredibil ce s-a întâmplat. Aseară am vorbit cu el, și am vorbit mai mult timp. Era ok, era volubil, a avut și el o problemă, o operație la șold, cum am și eu. Am vorbit și de asta. Dar nu dădea impresia că ar avea vreo problemă. Am vorbit aseară și azi dimineață am aflat că a murit.
Nu îmi vine să cred nici acum. Sunt și eu în spital și pur și simplu mă gândesc că acum câteva ore vorbeam cu el, iar acum nu mai e. A fost un om extraordinar, un prieten foarte bun de-ai mei, un om de fotbal de mare valoare”, a spus Lucescu, citat de Fanatik.