Drum forestier, construit ilegal. “Câte mașini cu lemne au trecut?”

Author: B.M.
Actualizat: 26 ian 2021, 20:45
Comisarii garzii de mediu

Comisarii Gărzii de Mediu Gorj au descoperit un drum forestier realizat în comuna Runcu, ilegal, fără avizele de mediu necesare.

“Întrucăt drumul a fost executat și în sit NATURA 2000, proprietarul fondului forestier a fost sancționat cu amendă în valoare de 60.000 lei”, a transmis Garda de Mediu Gorj.

Oamenii din zonă au semnalat de multe ori pe paginile de socializare și nu numai că zilnic treceau pe Cheile Sohodolului mașini încărcate cu lemne. Câtă vreme drumul forestier a fost făcut ilegal, este de presupus că nici exploatarea la care duce acest drum nu este legală.

La începutul lunii mai, Garda de Mediu Gorj mai făcea o descoperire îngrijorătoare, tot pe Cheile Sohodolului. Comisarii au constatat că s-au făcut dislocări de roci acolo unde acestea îngreunau mașinile de mare tonaj care transportau lemne. “Răspunzătoare de situația constatată este obştea care administrează fondul forestier din zonă, care a şi fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 50.000 lei. Cercetările continuă”, a transmis atunci instituția statului.

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: VIDEO Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean nu mai formează un cuplu! Mesajul pe care artistul l-a lăsat pe rețelele de socializare. „Acesta este ultimul meu răspuns în legătură cu fosta mea relație.”

Citește mai mult pe Pandurul.