Dublă eliminare în „Casa iubirii”! Cine sunt concurenții care au părăsit competiția

Author: Diana Ghita
Actualizat: 05 ian 2025, 21:00

Semifinala emisiunii „Casa iubirii”, difuzată duminică, 5 ianuarie, a adus momente intense și răsturnări de situație.

Într-un episod plin de tensiune, patru concurenți au fost nominalizați pentru eliminare, în loc de trei, din cauza unei situații de egalitate apărute în urma voturilor telespectatorilor. În final, Bia și Daniel au fost cei care au părăsit competiția, chiar înainte de Marea Finală.

Cum a reacționat Bia când a fost eliminată

Prezentatoarea Andreea Mantea a explicat cum s-a ajuns să fie eliminați doi concurenți din „Casa iubirii”„Avem, în acest moment, propuși spre eliminare patru concurenți, pentru că dumneavoastră, dragi telespectatori, i-ați adus, prin voturile dumneavoastră, la egalitate pe Gagea și pe Patrick și, iată, au luat titlul de Favorit al telespectatorilor din această săptămână. Amândoi au avut dreptul la câte un vot spre eliminare, în calitate de Favorit, și iată că așa am ajuns să avem patru persoane aici în față propuse spre eliminare”.

Citește și: Daniel și-a pierdut cumpătul după cearta cu Moldo! Băieții din casă au intervenit: „Ești un neasumat!”

Chiar dacă a fost eliminată, Bia a dat dovadă de maturitate și a transmis un mesaj pozitiv colegilor săi: „Vă doresc tuturor să vă bucurați de această experiență și să fiți bine cu toții”. De asemenea, aceasta și-a exprimat susținerea față de Gagea și Virginia pentru Marea Finală.

Urmăriți totul în materialul video de mai jos:

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Monica Odagiu, confesiuni la aproape 2 ani după tragicul accident în care a fost implicată. „Nu doresc asta nici celui mai mare dușman al meu. Am coșmaruri când visez incidentul.”

Cum a reacționat Daniel când a fost eliminat

În schimb, Daniel a părăsit competiția vizibil afectat, evitând să răspundă la întrebările adresate de Andreea Mantea. Întrebat despre experiența sa în emisiune, el a oferit un răspuns sec: „O experiență frumoasă”.

Mai mult, când a fost întrebat dacă intenționează să le caute pe Julia sau Criss în afara emisiunii, Daniel a refuzat categoric: „Nu voi căuta pe nimeni”,

iar la întrebarea dacă ar răspunde în cazul în care ele ar lua legătura cu el, răspunsul său a fost clar: „Nu!”.

Momentul de rămas-bun a evidențiat tensiunile din casă. Dacă Bia a salutat pe toată lumea, Daniel a ales să-și ia rămas-bun doar de la băieți. Concurentul a refuzat să le salute pe fete, pentru că s-au aliat împotriva lui pentru a-l vota spre eliminare.

Daniel și Bia au părăsit „Casa iubirii”
[Sursa: Captură KANAL D]

Citește și: Ce s-a întâmplat în camera roșie între Robi și Bia. Adevăratul motiv pentru care concurentul a făcut această alegere

Semifinala a fost una încărcată de emoții, iar eliminarea celor doi concurenți a adus un val de tristețe și tensiuni în rândul participanților. În timp ce Bia a părăsit competiția cu demnitate și susținere pentru colegii săi rămași, Daniel a ieșit din platou cu o atitudine rezervată și plină de nemulțumire. Rămâne de văzut cum se va desfășura Marea Finală și ce deznodământ va aduce această competiție plină de pasiune, strategii și legături tensionate.