Lacrimi de fericire și tristețe curg, deopotrivă, pe obrajii adânc săpați de griji ai unei bunici care a ajuns să fie și mama, și tată pentru cei 4 nepoți ai săi. Deși, cu toții locuiesc într-un apartament cu chirie, și abia au ce mânca, femeia este fericită că ii poate crește și avea grijă de nepoțeii săi. Cel mai mic dintre copilași are 5 ani, cel mai mare 14 ani, părinții i-au abandonat, iar casa le-a ars de două ori.
Povestea impresionantă a unei bunici care își crește singură cei patru nepoți!
Tragedia copiilor a început în urmă cu trei ani, atunci când casa le-a luat foc pentru prima dată. În vremea aceea copii trăiau împreună cu părinții lor, însă o altă tragedie i-a determinat pe aceștia să-și părăsească cei patru copii, spunându-le că nu-i mai iubesc și pleacă să-și refacă viețile. Acum, patru frați și o bunica împart o pâine udată cu lacrimi și visează la o casă.
Tot duminică, la “Asta-i România!”, aflăm ce neplăceri întâmpină româncele care apelează la serviciile cabinetelor estetice. În goana după un trup ca în reviste - tot mai multe tinere află pe propria piele cât de periculoase pot fi intervențiile estetice, iar în ultima vreme la mare căutare sunt injecțiile "minune", folosite pentru <retușarea> unei anumite părți a corpului, pentru care femeile plătesc mii de euro. Interzisă în străinătate, procedura denumită „Aquafilling” face, la noi, obiectul unor dosare penale în care zeci de tinere se plâng că au fost mutilate.
Nu ratați duminica aceasta, de la ora 14:30, o nouă ediție “Asta-i România!”, emisiune prezentată de Mihai Ghiță, la Kanal D.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Citeste si: Duminica aceasta, de la ora 14:30, la “Asta-i Romania!”- „Marea relaxare” incepe … la mare!