Echipa emisiunii ajunge în Apuseni, în satul Poieni, un cătun situat în munți, de o frumusețe rară, dar condamnat parca să dispară.
Ce veti urmari la "Asta-i Romania", duminica, 29 august, la Kanal D!
Singuri și dornici să mai vadă un om, să-i dea binețe, să stea de vorbă, să își asculte gândurile și să-l roage pe Dumnezeu să nu îi părăsească, așa își duc traiul ultimii localnici care încă mai pot spune povestea unui loc binecuvântat, dar în care, de o vreme încoace, oamenii nu-și prea mai găsesc rostul.
În urmă cu doar 50 de ani, peste 130 de familii harnice își duceau traiul aici în deplină armonie cu natura. Era viață și veselie, și nimeni nu se gândea că într-o zi pustiul va pune stăpânire și în aceste locuri. Fără drum, fără curent și fără o școală în sat, unii au fost forțați să plece la oraș. Cu lacrimi în ochi, unii și-au părăsit casele și pământurile moștenite din generație în generație.
Oamenii s-au dus și au lașat totul – amintirile și munca lor de o viață! Numai ruinele mai spun acum povestea celor care s-au născut, au crescut și au trăit aici. Fiecare bucată de piatră, înțepenită în vetrele caselor, respiră o frântură de viață.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Nu ratați duminica aceasta, de la ora 14:30, un material impresionant, marca “Asta-i Romania!”, emisiune prezentată de Mihai Ghiță, la Kanal D.
Citeste si: Duminica aceasta, de la ora 14:30, la “Asta-i România!”: minunile există! Oamenii fac minuni!