Duminică, de la ora 14:30, în “Asta-i România!”, “Munte de aur” în mijlocul unui colț de rai

Author: Madalina Maftei
Actualizat: 25 iul 2022, 15:02

Emisiunea “Asta-i România!” ne invită duminică, de la ora 14:30, în Gârda de sus, în inima Parcului Național Apuseni, pe plaiurile fermecătoare ale unui sătuc din apropierea Ghețarului Scărișoara, în căutarea unei plante extraordinare, a unei flori „miraculoase” la propriu – arnica montană.

Arnica montană sau, cum o numim în popor carul-pădurilor, carul-zânelor, este plantă minune după care se dau în vânt străinii, care ajunge în produse cosmetice de lux, benefice la regenerarea pielii şi încetinirea îmbătrânirii, în special în Germania, de pe urma căreia localnicii din Țara Moților pun o pită caldă pe masă.  Este o plantă destul de rară, care crește spontan în Apuseni și care se culege cel mult 3-4 săptămâni pe an. Acum e perioada în care localnicii se grăbesc să o recolteze, să o usuce și să o trimită mai departe spre Europa de vest.

Iunie și Iulie sunt lunile în care sătenii bat zilnic kilometri întregi, prin grădinile lor așezate pe dealuri, în căutarea plantei că să își rotunjească veniturile. Asta după ce, în urmă cu 20 de ani nemții au venit aici, le-au arătat minunea care le creștea în grădină, și au deschis un centru de colectare a plantelor medicinale.

Citeste si: Cel mai vechi sat, cei mai bătrâni oameni! Povești încremenite în timp| Galerie foto   

În România un kilogram de arnică proaspătă variază între 100-200 de lei, în funcție de zonă și cumpărător. În străinătate însă, prețurile explodează la vânzare.

Lady Gaga (Stefani Joanne Angelina Germanotta – n.r.), celebra artistă americană, este doar una dintre marile vedete care au dezvăluit că folosesc arnica, pentru proprietățile ei vindecătoare. Ba mai mult, cântăreața a anunțat că va lansa o colecție de produse cosmetice, bazate pe plantă din crescută în Munții României.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: VIDEO Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean nu mai formează un cuplu! Mesajul pe care artistul l-a lăsat pe rețelele de socializare. „Acesta este ultimul meu răspuns în legătură cu fosta mea relație.”

              Țară noastră se înscrie în primele șase țări europene, în ceea ce privește numărul speciilor de plante şi animale. Pe pajiștile noastre cresc aproape 4.000 de plante sălbatice, multe dintre ele unice în lume, considerate leacuri pentru toate bolile.

              Nu ratați, o nouă ediție “Asta-i România!”, prezentată de Mihai Ghiță, duminică, de la ora 14:30, la Kanal D.

Citeste si: Copiii care văd pentru prima dată marea. Povestea impresionantă a trei frați care au văzut marea doar la televizor: ”Copiii îmi zic că sunt sărac, că nu am bani și nu mă duc în vacanță”

 


În ediția de astăzi a emisiunii „Casa Iubirii”, Rebecca a continuat să își susțină părerea conform căreia Criss și Antoni s-ar fi cunoscut în afara show-ului matrimonial.