Echipa emisiunii ne arată o nouă față a uneia dintre cele mai scumpe stațiuni montane din țară, Poiana Brașov. La poalele Postăvarului, într-un peisaj hibernal, se etalează bolizii, ținutele și … conturile; prea obosiți ca să schieze și prea dornici să se distreze, tinerii se adună în cel mai nou club inaugurat aici. Distracția se ține după modelul de la malul mării: se bea șampanie scumpă, se consumă fructe de mare, însă shoturile nu se aduc cu roaba, ci cu schiul.
Duminică, de la ora 14:30, la “Asta-i România!”, La Poiana Braşov, ca la mall
Startul distracției se dă în parcările de la intrarea în stațiune, unde vizitatorii coboară din mașini de lux și ajung cu picioarele pe pământ...
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Citește și: Kanal D, lider absolut de audiență cu emisiunea de reportaje „Asta-i România!”
Tot duminică, la “Asta-i România!” îl vom cunoaște pe italianul care și-a părăsit țara pentru a-și trăi viața într-un sat din Gorj. A lăsat viața de pe malul Mediteranei, pentru liniștea de la țară, din România. Antonio Lo Pinto este căsătorit de 18 ani cu o româncă, iar aici în sat oltenii l-au primit cu brațele deschise. Italianul, de profesie bucătar, îi strânge pe bătrânii satului la masă și îi răsfață cu scoici, caracatiță și tot felul de fructe de mare pe care sătenii le-au descoperit abia acum, datorită lui.
Nu ratați o nouă ediție “Asta-i România!” duminică de la ora 14:30, prezentată de Mihai Ghiță, la Kanal D.