Dumitru Prunariu a fost întrebat de către Denise Rifai dacă a crezut în comunism.
"Nu, n-am crezut în comunism.
Pur și simplu era societatea în care trăiam. Eu mi-am văzut de treaba mea.
Când mi-au propus să mă facă membru de partid, eram în facultate, la Brașov, l-am întrebat pe tatăl meu ce să fac. Și mi-a spus așa: 'Știi ce se întâmplă, trăim într-o perioadă în care dacă nu ești membru de partid nu ai cum să avansezi.
Cine este Dumitru Prunariu
Dumitru Dorin Prunariu s-a născut pe este singurul român care a călătorit în spațiu.
A fost, pe rând, ofițer inginer în cadrul Comandamentului Aviației Militare, șef al Aviației civile române, președinte al Agenției Spațiale Române, ambasador al României în Federația Rusă, președinte al Comitetului ONU pentru Explorarea Pașnică a Spațiului Extra-atmosferic (UN COPUOS), președinte al Asociației Exploratorilor Spațiului Cosmic (ASE), vice-președinte al Comitetului de Relații Internationale al Agenției Spatiale Europene (ESA).
În cadrul misiunii Soiuz 40 Dumitru Prunariu a zburat în spațiu alături de cosmonautul sovietic Leonid Ivanovici Popov.
După misiune Prunariu și Popov au fost decorați de liderul URSS de atunci, Leonid Brejnev, cu Ordinul Erou al URSS (1981).
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
În plan personal Dumitru Prunariu este căsătorit de 54 de ani cu Crina Rodica Prunariu, care i-a fost colegă de facultate. Soții Prunariu au doi copii, Radu-Cătălin, născut în 1975 și Ovidiu-Daniel, născut în 1977.
Dumitru Prunariu crede în Dumnezeu
Cosmonaut și inginer aeronautic, Dumitru Prunariu nu neagă existența lui Dumnezeu și și-a afirmat credința în divinitate.
„Întotdeauna am avut percepţia că există o energie universală care echilibrează lucrurile în lume, le echilibrează în sistemele stelare, în sistemul nostru planetar, pe pământul nostru, le echilibrează în sufletele şi comportamentele oamenilor.
Această forţă superioară cei mai mulţi dintre noi o identificăm cu Dumnezeu, alţii cu alte entităţi superioare în care cred. După părerea mea, există o singură entitate superioară, o singură energie universală care echilibrează tot, iar oamenii şi-au materializat-o într-un fel prin diferite percepte, concepţii, credinţe, dar ea este aceeaşi pentru toată lumea.
Credinţa în Dumnezeu, după mine, acel Dumnezeu este o energie undeva, dar energia se regăseşte în fiecare dintre noi. Legătura noastră cu Dumnezeu este în sufletul nostru. Dacă nu o regăsim în noi, nu eşti conştient că El există în suflet, suntem într-un fel pierduţi în lumea aceasta. Dacă o regăsim şi o acordăm cu energiile altora, putem să construim lucruri bune”, declara în trecut Dumitru Prunariu pentru basilica.ro.