Alexandru era un bucătar apreciat în Gorj, iar Diana era funcționară la un centru social pentru persoane cu dizabilități, al primăriei din Târgu Jiu. Cei doi erau părinții a doi copii în vârstă de 3 și 5 ani.
Cei doi soți au murit pe loc în accidentul de pe A1, medicii n-au mai putut face nimic
Accidentul s-a produs miercuri, 29 iunie, în jurul orei 15:00, pe sensul București-Pitești al autostrăzii A1, la kilometrul 74.
Șoferul a pierdut controlul mașinii, care s-a izbit de glisiera mediană ce despărțea cele două sensuri de mers ale autostrăzii.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Odată ajunși la locul accidentului, paramedicii au făcut tot ce le-a stat în putere pentru a-i salva.
Decesul tinerilor părinți a generat tristețe în rândul apropiaților
În urma tragediei, mii de mesaje dedicate celor doi soți au fost postate pe rețelele de socializare. În aceste mesaje persoanele apropiate și-au exprimat regretele față de moartea lui Alexandru și a Dianei.
"Diana, deci efectiv sunt şocată, nu îmi vine să cred că nu mai ești. Dumnezeu să vă ierte și să vă aibă în paza lui. Nu o să te uit niciodată, colega mea de generală dragă. Iubirea există și ţine etern chiar și dincolo de moarte. Ce e viața, Doamne!"
"Frații mei, haideți să fim mai buni … de ce? Pentru că azi suntem, mâine dispărem! Dumnezeu să te ierte prietenul meu de 15 ani de zile! Nu mai am cuvinte!", sunt doar câteva dintre mesajele în care apropiații și-au exprimat condoleanțele pentru decesul tinerilor soți, potrivit antena3.ro.