Clément Beaune, secretarul de stat însărcinat cu Afaceri Europene, a anunțat că se va pune în circulație o nouă monedă euro de la 1 ianuarie 2022, cu ocazia preşedinţiei franceze a Uniunii Europene (UE).
O nouă monedă euro apare de la 1 ianuarie 2022
Urmează să apară o nouă monedă euro în anul 2022. Aceasta va valora doi euro și va avea gravate un stejar şi un măslin, potrivit spuselor lui Clément Beaune.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
„Această monedă de doi euro este importantă mai întâi pentru că este pentru prima oară de la intrarea în funcţiune, în portofelele francezilor şi europenilor a monedelor euro. Când în Franţa, schimbăm desenul acestei monede”, a declarat Clément Beaune într-o conferință de presă.
Cum va arăta moneda de doi euro și ce semnificație are
„Moneda constă în marcarea aniversării monedei unice. În 2022 (moneda) euro împlineşte 20 de ani”, iar ”francezii şi europenii sunt foarte ataşaţi de ea, mai mult ca niciodată”, a declarat Clément Beaune.
De asemenea, secretarul de stat a mai explicat că, pentru europeni, moneda unică este un element de stabilitate, care a protejat populația în timpul crizei.
„Europenii susţin moneda unică şi fac din ea un element de stabilitate, protecţie şi atractivitate a economiilor noastre, care ne-a protejat de asemenea în timpul crizei”, a mai declarat secretarul de stat.
Moneda de doi euro va avea gravete simbolul stejarului şi al măslinului, care semnifică forţa şi înţelepciunea. Acestea au fost desenate de către gravorul general al Monetăriei Parisului, în „continuitate cu monedele pe care le avem, dar şi cu o modernizare ecologică”, conform lui Clément Beaune.