Georgiana Lobonț trece prin momente extrem de grele, deoarece a pierdut cea de-a treia sarcină. În momentul în care a aflat că este însărcinată, aceasta se afla în primul trimestru și multe persoane au certat-o, deoarece a dat vestea prea repede.
Georgiana Lobonț a prevestit că ceva rău se va întâmpla cu sarcina
Zilele trecute, Georgiana Lobonț a mers la un control, alături de cei doi copii, pentru a auzi cum bate inima copilului.
Artista a mărturisit că a avut nevoie de ceva timp, pentru a împărtăși vestea cu cei din mediul online, deoarece și-a anunțat sarcina mult prea repede și lucrurile nu au mers deloc așa cum a plănuit. „Mi-a fost greu să vă zic pentru că m-am grăbit să-mi exprim bucuria și să v-o spun.
Mi-e greu că trebuie să vă spun dar vreau să știți că sunt bine. Dumnezeu e bun cu noi și ne-a dat tot ce ne-am dorit. El știe cel mai bine când trebuie să ne ia sau să ne dea ceva. Cred în El cu tot sufletul și nu sunt supărată dar o stare apăsătoare pentru că mi-aș fi dorit acest bebeluș cu tot sufletul și l-am așteptat cu drag”, a mărturisit solista.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Georgiana Lobonț regretă că a dat vestea prea devreme
Cuprinsă de fericire, deoarece își dorea trei copii, Georgiana Lobonț și Rareș Ciciovan au dat vestea mult prea devreme, lucru pe care, acum, artista îl regretă. „Poate că trebuia să fiu mai rezervată cu fericirea noastră. Cineva mi-a zis că fericirea are nevoie de liniște. Cred că am să țin cont de acest lucru”.
Mai mult decât atât, artista a primit energie pozitivă și din partea celor doi copii pe care îi are, în ciuda vârstei fragede pe care o au. Aceștia au consolat-o și i-au spus că îi are pe ei, afirmații care au făcut-o pe Georgiana Lobonț să își dea seama cât este de norocoasă, deoarece are doi copii sănătoși.
De asemenea, artista a anunțat că evenimentele vor continua, iar viața lor va merge înainte, deoarece încearcă să rămână optimistă și cu încredere în Dumnezeu.