Durere fără margini pentru Tudor Gheorghe! Soția sa, actrița Georgeta Luchian Tudor s-a stins din viață

Author: Andrei Ionescu
Actualizat: 21 iul 2022, 01:10
Tudor Gheorghe și soția lui, Georgeta Luchian Tudor

Tudor Gheorghe este în doliu! Soția sa, Georgeta Luchian Tudor, a murit.

Marea actriță Georgeta Luchian Tudor a murit la vârsta de 78 de ani

"Alice nu știe să moară…

Teatrul Național „Marin Sorescu” anunță cu tristețe plecarea la cele veșnice a actriței Georgeta Luchian Tudor, una dintre actrițele emblematice ale unei instituții pe care a slujit-o cu un talent ieșit din comun. Instituția este alături în aceste momente de soțul ei, artistul Tudor Gheorghe", a fost mesajul publicat de Teatrul Național "Marin Sorescu" din Craiova, pe contul oficial de Facebook.

Născută la Brăila, la data de 6 septembrie 1934, Georgeta Luchian Tudor, a absolvit Institutul de Teatru în anul 1963, la clasa profesorului Ion Şahighian. Având numele de familie Loch, Georgeta Lucian Tudor a vrut să fie inițial ziaristă, însă, în cele din urmă, a ales cariera actoriei, care a fost una prodigioasă.

“A dorit să fie ziaristă, dar teatrul a câştigat în ea una dintre actriţele de rasă, de a cărei nobleţe artistică s-au bucurat generaţii de spectatori craioveni şi nu numai”, a precizat Teatrul Național "Marin Sorescu"

din Craiova, unde Georgeta Lucian Tudor a activat.

Georgeta Luchian Tudor
[Sursa: Facebook]

Georgeta Lucian Tudor și Tudor Gheorghe, căsătorie de peste 50 de ani

Georgeta Lucian Tudor și soțul ei, cântărețul Tudor Gheorghe, au fost căsătoriți peste 50 de ani.

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: VIDEO Care este relația dintre Alin Oprea și copiii săi în acest moment? „Ei demonstrează în orice poziție cât de apropiați și cât de susținători sunt pentru mama lor.”

”Avem 50 de ani de căsătorie, au fost ani frumoşi, petrecuţi lângă femeia care m-a îngrijit, m-a iubit şi mă susţine”, declara artistul Tudor Gheorghe. Cântărețul își amintea și cum s-a cunoscut cu soția lui. ”În anii studenţiei am întâlnit-o prima oară. Era de o frumuseţe absolută şi m-a fascinat din prima clipă. Mă duceam de fiecare dată să o văd în spectacole. Când am revenit în Craiova, după terminarea Institutului de Teatru, am reîntâlnit-o.

Din toamna lui 1966 şi până astăzi nu ne-am mai despărţit. Ea a fost cel mai important cenzor al meu, m-a învăţat să gătesc, să fac din bucătărie micul meu refugiu. Secretul căsniciei noastre e acela că nu am îmbinat niciodată profesia cu viaţa de familie. Împreună avem un fiu, pe Tudor Adrian, care ne-a dăruit un nepot”, a dezvăluit artistul.

Georgeta Luchian Tudor a debutat la Naţionalul craiovean în rolul Fanchette, în spectacolul “Nunta lui Figaro” de Beaumarchais (1963). A fost distribuită în roluri feminine complexe: Maria Lothundiaz (“Valetul de cupă” de H. de Balzac), Cenuşăreasa (“Pantofiorul de aur” de E. Liţu), Dona Anna (”Ţărăncuţa din Getafe” de Lope de Vega), Cellia (“Volpone” de Ben Johnson), Dona Angela (“Doamna nevăzută” de Calderon de la Barca), Păuna (“O piatră de hotar” de Ion D. Sîrbu), Ara (“Arca Bunei Speranţe” de Ion D. Sîrbu), Clarice (“Slugă la doi stăpâni” de Goldoni), Sanda Augustin (“Amurgul acela violet” de Ion D. Sîrbu), Marion (“Marion Delorme” de V. Hugo), Domnişoara Nastasia (“Domnişoara Nastasia” de G. M. Zamfirescu), Nora (“Nora” de H. Ibsen), Viorica (“Micul infern” de Mircea Ştefănescu) etc.

De asemenea, Georgeta Luchian Tudor a jucat în spectacole regizate de cunoscuţi regizori: Georgeta Tomescu, Ion Maximilian, Valentina Balogh, Cătălina Buzoianu, Petre Sava-Băleanu, Călin Florian, Riszard Sobolewski, Cristian Hadji-Culea, Daniela Peleanu, Mircea Cornişteanu, Mihai Manolescu, Silviu Purcărete şi alţii. În spectacolul “Micul infern” a jucat alături de soţul ei, artistul Tudor Gheorghe, cu care a fost împreună timp de 56 de ani. 

Citeste si: Doliu în România! A murit o mare actriță!