Dușmanul perfid din spitale: "Un director, un manager care spune că nu există infecţii nosocomiale, minte!"

Author: Diana Tilă
Actualizat: 01 feb 2021, 20:50
Nu există spital fără infecţii nosocomiale

Nu există spital fără infecţii nosocomiale, potrivit celor spuse de managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe. Persoanele care neagă acest lucru sunt mincinoase a subliniat Andras Nagy Robert.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, întrebat fiind despre faptul că s-au raportat zero infecţii nosocomiale la pacienţii care au murit în urma infecţiei cu COVID-19, că va cere o informare pe această temă de la Ministerul Sănătăţii.

"Despre infecţiile nosocomiale voi cere o informare la Ministerul Sănătăţii, după care putem să vedem de ce s-a raportat zero. Mi se pare cel puţin ciudat, în condiţiile în care s-au luat măsuri de îmbunătăţire a situaţiei, dar de la ce am avut la zero cred că este cale lungă", a afirmat Iohannis.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat miercuri, la Cluj, că aşteaptă o evaluare a tuturor cazurilor de infecţii nosocomiale, pentru fiecare spital în care au fost focare de COVID-19. Potrivit acestuia, există 4.825 de pacienţi care au fost în astfel de focare şi fiecare este evaluat.

Există infecţii nosocomiale în spitale?

Persoanele care neagă acest lucru sunt mincinoase a subliniat Andras Nagy Robert.

„Un director de spital, un manager de spital care spune că nu există infecţii nosocomiale minte. Nu există aşa ceva nici în Viena, nici în Statele Unite. Important este, întotdeauna am considerat acest lucru, important este să identificăm cât mai rapid şi să tratăm. Tratăm problema, tratăm pacientul.

Noi în ultima perioadă nu ştiu câte cazuri am avut ca cifră, dar au fost, le-am identificat, le-am tratat, am rezolvat problemele, am găsit soluţiile. Deci, câte au fost nu ştiu să vă spun în momentul de faţă, dar au fost cazuri. În momentul în care identificăm astfel de situaţii noi le raportăm la Direcţia de Sănătate Publică, adică merg pe circuitul normal.

Citeste si: Experiment! Cât de eficiente sunt, de fapt, măştile de protecţie în prevenirea noului coronavirus

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Au fost câteva cazuri, asta ştiu sigur, de infecţii de clostridium difficile, mai ales la acei pacienţi la care terapia antibiotică s-a prelungit şi apar aceste infecţii care sunt considerate infecţii nosocomiale. Deci, noi raportăm corect şi când trebuie toate infecţiile nosocomiale, nu avem ce să ascundem”, a spus Andras Nagy Robert, în cadrul unei conferinţe de presă.