E oficial: Alexandra Macesanu si Luiza Melencu sunt moarte, Gheorghe Dinca e trimis in judecata
În cursul dimineţii de miercuri, 15 ianuarie 2020 a fost primit avizul procurorului general, necesar în acest dosar pentru că procuror de caz era chiar şefa interimară a DIICOT, Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu fiind considerate moarte, scrie capital.ro
În urma examinării rechizitoriului, a dosarului cauzei și a referatelor întocmite de către procurorii din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică și Serviciului de îndrumare și control ce au format colectivul desemnat cu analizarea actelor de urmărire penală,
Prin rechizitoriul confirmat, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului D.G.
De asemenea, în cauză au fost dispuse disjungeri, dispunându-se și continuarea cercetărilor in rem sub aspectul comiterii infracțiunilor de complicitate la omor, complicitate la trafic de persoane și trafic de minori.
Confirmarea rechizitoriului de către procurorul ierarhic superior reprezintă o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție, transmite capital.ro
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Citeste si: Cutremur in cazul Caracal! Dinca a avut complici si a recunoscut