Yiğit Kirazcı are doar 40 de ani și cu toate acestea se numără deja printre cei mai apreciați și titrați actori ai momentului în Turcia. În cei șaptesprezece ani de activitate pe platourile de filmare, chipeșul actor a demonstrat un talent desăvârșit, o carismă aparte și o pasiune uriașă pentru domeniul ales și s-a bucurat de admirația publicului încă de la primele sale apariții pe micile ecrane. Unul dintre cele mai recente proiecte din care a făcut parte Yiğit Kirazcı a fost serialul Tablou de familie, în care a jucat rolul avocatului Yildirim.
Actorul Yiğit Kirazcı, poveste de iubire alături de una dintre cele mai frumoase actrițe din Turcia
Yiğit Kirazcı se numără printre cei mai apreciați și admirați actori din tânăra generație a cinematografiei turcești, dar totodată este considerat și unul dintre cei mai râvniți burlaci ai momentului. În cele aproape două decenii de activitate pe platourile de filmare, carismaticul actor a devenit din ce în ce mai cunoscut și mai adulat de publicul din Turcia și din străinătate, datorită rolurilor sale interpretate magistral în producții de excepție.
Dincolo de carieră fulminantă, actorul Yiğit Kirazcı nu a avut parte de același succes și în viață personală, deoarece s-a confruntat cu multe dezamăgiri în dragoste și a suferit enorm.
La început, cei doi îndrăgostiți au vrut să nu se afișeze împreună în spațiul public, în cele din urmă, aceștia au fost surprinși de presă turcă și au recunoscut că formează un cuplu. Pînar Deniz și Yiğit Kirazcı s-au cunoscut și s-au îndrăgostit pe platourile de filmare ale serialului Apocalipsa iubirii, difuzat pe platforma Netflix, însă după aproape doi ani de relație presărați cu multe momente frumoase, cei doi au hotărât să pună punct poveștii lor de iubire.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Yiğit Kirazcı, ascensiune uluitoare pe plan profesional
Născut în anul 1983, Yiğit Kirazcı a crescut și a copilărit în Istanbul, în sânul unei familii înstărite, care i-a oferit o educație exemplară și suport pentru a-și clădi o carieră de viitor. Deși își dorea încă din perioada copilăriei să devină actor, la vârsta majoratului, Yiğit Kirazcı s-a înscris la Facultatea de Publicitate în cadrul Universității Bilgi, pe care a absolvit-o cu succes în 2005. Însă treptat a conștientizat că nu va putea profesa în acel domeniu și s-a reorientat către marea lui pasiune, actoria. Ambițiosul Yiğit a urmat cursurile unei școli private de teatru și în cele din urmă a devenit un actor cu drepturi depline.
În 2007 Yiğit Kirazcı a debutat pe platourile de filmare ale producției Son Tercih, care i-a deschis calea către noi oportunități și către carieră de succes din prezent. Cel mai recent proiect din care a făcut parte este serialul O dragoste, în care a dat viață personajului Ruzgar, care de asemenea i-a adus o mare reușită pe plan profesional.