Andreea lucra la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) SMURD din Constanța și era cunoscută ca o profesionistă dedicată meseriei sale. Tragedia a lăsat-o pe fetița sa de doar trei ani orfană de mamă.
Tânăra asistentă și-ar fi pus capăt zilelor
Conform observatornews.ro, Andreea trecuse printr-un divorț dificil în 2023 și se afla într-un proces de custodie cu fostul soț, care viza custodia micuței. Surse apropiate familiei au declarat că femeia se confrunta cu dificultăți personale și emoționale care ar fi putut contribui la tragicul său gest. De asemenea, procesul de divorț și lupta pentru custodia copilului au fost surse de stres semnificative pentru aceasta.
Andreea lucra la Spitalul Județean Constanța din 2019, după ce a absolvit Facultatea de Medicină din cadrul Universității Ovidius. Era apreciată de colegii săi pentru profesionalismul și dedicarea sa în îngrijirea pacienților.
În urma veștii tragice, mesajele de condoleanțe au început să curgă pe rețelele sociale din partea colegilor și a celor care o cunoșteau.Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
„Colectivul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța își exprimă profunda tristețe și regretul față de pierderea prematură a colegei noastre din cadrul UPU SMURD, un om dedicat și un profesionist desăvârșit. Suntem alături de familia îndoliată în aceste momente grele și transmitem sincere condoleanțe. Dumnezeu să o odihnească în pace!", se arată în mesajul transmis de Spitalul Județean Constanța, citat de sursa menționată anterior.
În acest moment dificil, familia și colegii Andreei sunt într-o stare de șoc, încercând să înțeleagă motivele care au condus la această tragedie.
Sursa foto: Facebook Iuliana Andreea Antonescu