Soydan Soydaş are 49 de ani și continuă să își surprindă fanii cu rolurile sale magistral interpretate în producții de excepție. În cei peste douăzeci de ani de carieră, chipeșul actor a fascinat publicul cu talentul lui desăvârșit, cu o carismă aparte și o pasiune uriașă pentru profesia aleasă. Dincolo de activitatea profesională intensă, actorul este foarte apropiat de familia sa. Acesta are o relație specială cu mama să pe care o idolatrizează și pe care a făcut-o mândră de reușitele sale de-a lungul anilor.
Soydan Soydaş, care joacă rolul Kayhan în serialul „O dragoste”, s-a dedicat trup si suflet carierei sale
Soydan Soydaş s-a născut în anul 1974, în Ankara, unde a crescut și a studiat până la vârsta de 18 ani, când a plecat în orașul Konya pentru a se înscrie la facultate. Astel, ambițiosul tânăr a fost admisă la Facultatea de Teatru, în cadrul Universității Konya Selçuk, pe care a încheiat-o cu succes și a devenit un actor așa cum visase încă din perioada copilăriei.
În anul 2004, Soydan Soydaş a debutat pe platourile de filmare ale serialului Dönme Dolap, care i-a deschis calea către noi oportunități. Treptat tânărul actor a început să primească din ce în ce mai multe propuneri de a juca în noi proiecte de excepție, care i-au adus mari succese și l-au propulsat printre cei mai apreciați actori din generația lui.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Soydan Soydaş din serialul „O dragoste”, apariție de senzație în mediul online
Unul dintre cele mai recente proiecte în care a jucat renumitul actor Soydan Soydaş este producția O dragoste, în care a dat viață personajului Kayhan, care de asemenea i-a adus un succes răsunător pe plan profesional.
Dincolo de activitatea intensă în domeniul actoriei, Soydan Soydaş adoră să petreacă timp liber în compania părinților săi. Acesta nu este căsătorit și nu și-a întemeiat încă propria lui familie, actorul are o grijă deosebită pentru cei care i-au dat viață și îi ajută constant. Soydan Soydaş are o relație specială cu mama sa, pe care o consideră cea mai bună prietenă, însă această este și cel mai mare critic al sau și îndrumător.