Cu peste două decenii de experiență în domeniul actoriei, Bulent Polat a reușit să urce în topul celor mai apreciați actori ai Turciei, datorită talentului lui desăvârșit și a carismei sale aparte.
Ea este comoara lui Gaffur din serialul Mă numesc Zuleyha
Bulent Polat are 43 de ani și este actor de teatru, film și televiziune și are o vastă experiență pe platourile de filmare.
Bulent Polat a studiat actoria la Centrul de Artă "Mujdat Gezen", iar în anul 1993 a început deja să joace primul lui rol într-o piesă de teatru.
Talentul lui desăvârșit a fost rapid remarcat de conducerea teatrului de Stat din Istanbul și a fost angajat că actor profesionist. În anul 2008 Bulent Polat a decis să își perfecționeze studiile și a plecat în America pentru a studia actoria la un nivel mult mai înalt, în cadrul Școlii Stella Adler Acting School din Los Angeles. Iar în anul 2011 a revenit în Istanbul, unde a început să primească și propuneri de a juca în seriale și filme artistice.
Dincolo de viața profesională de succes, Bulent Polat este și un bărbat fericit și împlinit.
În perioada în care Bulent Polat a filmat în Adana pentru serialul Mă numesc Zuleyha, micuța lui fiica, Doga a ajuns și ea pe platourile de filmare, pentru că tatăl ei să îi împărtășească din tainele actoriei, domeniu care o atrage foarte mult se pare și pe care îl va îmbrățișa cu siguranță peste ani.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii