Tânărul Kerem Bürsin se numără printre cei mai talentați, carismatici și apreciați actori ai momentului în Turcia. Deși are doar 34 de ani, Kerem a reușit să fascineze publicul cu șarmul lui, dări și cu talentul lui desăvârșit. Treptat, tânărul actor a cucerit atât publicul din Turcia, cât și de peste hotare cu rolurile lui magistral interpretate în seriale și filme de excepție.
Ea este noua iubită a carismaticului actor Kerem Bürsin?
Kerem Bürsin a venit pe lume în anul 1987, în Istanbul. Pe când avea doar 13 ani, mai precis în anul 2000, Kerem s-a mutat cu familia lui în Scoția, iar apoi în anul 2002, iar la vârsta de cincisprezece ani, au plecat plecat în SUA și au locuit în Texas. În anii de liceu, Kerem a început să cânte într-o trupă rock și a susținut multe concerte în Texas.
În 2013 Kerem a primit primul lui rol într-un serial de televiziune, Güneşi Beklerken, pe care l-a acceptat cu brațele deschise și care i-a adus și primul pas către carieră de succes de astăzi. Ulterior a fost cooptat în multe alte proiecte importante care de asemenea i-au adus succes.
Dincolo de viața profesională, Kerem Bursin pare că este urmărit de ghinion, deoarece a trecut prin multe dezamăgiri pe plan sentimental până în prezent.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Însă la începutul acestui an, cei doi au anunțat că au pus capăt relației lor de iubire și fiecare va urmă propriul lui drum. După ce la scurt timp, presă din Turcia a lansat zvonul conformă căruia superbă Hande Ercel ar avea deja un nou iubit, zilele trecut s-a vehiculat vestea că sarmantul Kerem Bursin ar avea și el o nouă relație, cu o celebra actrița, originară din Peru, Stefanie Cayo.
Recent, Kerem Bursin a fost întrebat de jurnaliștii turci dacă ceea ce s-a aflat despre el și Stefanie Cayo este adevărat, iar carismaticul actor a mărturisit că totul este fals, deoarece nu există o astfel de legătură între el și frumoasă actrița.
„Cred că nu este nevoie să întrăm în aceste probleme chiar acum... Trebuie să ne schimbăm mentalitatea. Vestea este falsă. Oamenii se întâlnesc”, a spus Kerem Bursin, potrivit gecce.com