În 2016, Silvia a fost diagnosticată cu melanom malign, o boală agresivă și dificil de tratat. Cu toate eforturile și tratamentele disponibile, Silvia a pierdut această bătălie.
Silvia Coman, un medic oncolog care a fost învins de cancer
Silvia Coman a fost o figură emblematică în lupta împotriva cancerului, a salvat sute de pacienți și a oferit sprijin emoțional părinților îndurerați, chiar și în timp ce se confrunta cu propriul ei diagnostic nemilos.
Diagnosticul de melanom malign în stadiul III a fost doar începutul unei lungi lupte pentru Silvia. Ea a suportat recidive și metastaze care au necesitat tratamente agresive și intervenții chirurgicale. În 2019, cancerul a revenit cu metastaze pulmonare care s-au extins ulterior la creier, obligând-o să suporte o operație pe creier și radioterapie stereotactică.
În această perioadă dificilă, familia și prietenii Silviei au făcut un apel către toți românii pentru a strânge fonduri necesare tratamentelor costisitoare.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Pierderea Silviei a lăsat un gol imens în inimile celor care au cunoscut-o. Colegii, prietenii și comunitatea medicală și-au exprimat regretul și admirația prin numeroase mesaje de condoleanțe postate pe paginile de socializare. Silvia Coman a fost nu doar un medic de excepție și o mamă iubitoare a doi copii, dar și un om cu suflet mare, dedicat binelui celorlalți.
„Nici o despărțire nu este ușoară! Mai ales atunci când cel care pleacă îți este prieten, coleg, camarad....Lasă un gol uriaș, accentuat de părerea de rău că nu ai dat mai mult timp celui care a plecat, că nu ai fost întotdeauna acolo când a avut nevoie de sprijin!!!! Zbor lin, Silvia! Se pare că Dumnezeu te iubește la fel de mult cât te-au iubit oamenii în scurta ta călătorie pe Pământ! În memoriam Silvia Coman!”;
„Drum lin, Silvia! Înger pe pământ e puțin spus.
„Medic, mamă a doi copii, frumoasă ca un înger- o frumusețe strălucitoare, și fizică, și sufletească- luptătoare curajoasă și iubitoare, dedicată 1000% celor care, aflați în fața unor diagnostice crunte, căutau îndrumare”, este
o parte din mesajul publicat pe pagina Asociației Magic.„Câteodată aripile unor oameni care obișnuiesc să îi ridice pe alții devin de plumb. Dumnezeu să te odihnească în pace, dragă Silvia”, a scris fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu.