Superba actriță Ebru Şahin are doar 28 de ani și cu toate acestea a acumulat un deceniu de activitate în domeniul actoriei deoarece a început să joace pe platourile de filmare încă de când studia în Facultatea de Teatru din Istanbul. În prezent actrița trăiește cea mai frumoasă perioada a vieții sale, deoarece pe plan profesional se bucură de succes iar pe plan personal, se poate consideră o femeie fericită și împlinită deoarece recent s-a căsătorit cu alesul inimii sale, sportivul Cedi Osman, alături de care își dorește să întemeieze o familie.
Ebru Şahin şi Cedi Osman au spus din nou DA! Iată cum au strălucit cei doi miri la cea de-a două nuntă care a avut loc la Çeşme
Deși au o relație de aproximativ doi ani, Ebru Şahin şi Cedi Osman au decis că anul acesta să își unească destinele. Cei doi îndrăgostiți au planificat încă de anul trecut două nunți pentru a se putea bucură amândoi de toate rudele lor.
În cadrul nunții din Ohrida, atât Ebru cât și Cedi au ales două ținute albe, impecabile, care le-au pus în evidență siluetele și au avut alături multe rude, prieteni și colegi de breaslă. În vreme ce la petrecerea de nuntă din Turcia, ce a avut loc în seară de 7 iulie, la Çeşme- Fly-Inn Beach, acolo unde a început povestea lor de dragoste.
Cei doi miri au strălucit în cadrul fastuosului lor eveniment și s-au bucurat de cele mai importante clipe din viață lor. De această dată, Ebru Sahin a optat pentru o rochie albă, lungă și vaporoasă de mireasă, care a transformat-o într-o prințesă, iar Cedi a purtat un costum cu sacoul alb și pantaloni negri.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
„Ne-am căsătorit în Macedonia. Vrem să ne distrăm și cu prietenii noștri de aici. Sunt foarte încântata, nu pot spune mare lucru!”, a spus Ebru Sahin, înainte de nuntă.
Chiar dacă la această nuntă, printre invitați s-au numărat mai multe rude de-ale celebrei actrițe, Cedi Osman s-a simțit foarte bine și a dansat mereu cu mireasa lui superbă.
„Atât prietenii noștri apropiați, cât și familia sunt aici. Totul va fi bine”, a spus Cedi Osman, potrivit gecce.com.tr
Potrivit viatacuaromadecafea.com, mireasa Ebru Sahin a optat pentru o creație vestimentară Danielle Frankel (7990 USD), iar mirele a rămas fidel brandului Ralph Lauren.