Echinocțiul de primăvară 2023 pică în luna martie și reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente astronomice ale anului. Iată pe ce dată pică în 2023 Echinocțiul de primăvară, ce simbolizează și ce tradiții și obiceiuri se respectă în această zi.
Pe ce dată pică Echinocțiul de primăvară 2023 și ce simbolizează?
Echinocțiul de primăvară 2023 pică pe data de 20 martie, la ora 23:24.
În momentul în care are loc Echinocțiul de primăvară 2023, Soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera australă a sferei cerești în cea boreală.
După Echinocțiul de primăvară 2023, durata zilei începe să crească, iar cea a nopții să scadă. Acest lucru se întâmplă până pe data de 21 iunie, atunci când are loc Solstițiul de vară.
În fiecare an, Echinocțiul are loc de două ori. Echinocțiul de primăvară are loc în luna martie în emisfera nordică, iar în luna septembrie are loc Echinocțiul de toamnă în emisfera sudică.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Echinocțiul de primăvară 2023. Ce tradiții și obiceiuri se respectă?
Având în vedere că Echinocțiul de primăvară 2023 este momentul în care se dă startul primăverii din punct de vedere astronomic, se crede că întreaga natură revine la viață. În trecut, aceasta era o sărbătoare a luminii, a purificării, iar oamenii o sărbătoreau cu mare fast. Exista tradiția ca în această zi să fie curățate toate gospodăriile și uscăturile să fie arse.
Pentru a atrage primăvara, copii lăsau ușa casei deschisă și rosteau următoarele cuvinte: „Intră frig și ieși căldură, să se facă vreme bună pe la noi pe bătătură”.
Când pică Echinocțiul de primăvară în următorii ani?
Echinocțiul de primăvară pică mai mereu în jurul datei de 20 martie.
Iată când pică în anii următori:- Echinocțiul de primăvară 2024: 20 martie, 05:06
- Echinocțiul de primăvară 2025: 20 martie, 11:01
- Echinocțiul de primăvară 2026: 20 martie, 16:46
- Echinocțiul de primăvară 2027: 20 martie, 22:25
- Echinocțiul de primăvară 2028: 20 martie, 04:17
Data Paștelui, calculată în funcție de Echinocțiul de primăvară
Echinocțiul de primăvară are un rol important și în calcularea datei la care este sărbătorit Paștele ortodox. Mai exact, în fiecare an, Paștele trebuie serbat în duminica care urmează imediat după luna plină de după echinocțiul de primăvară.
În anul 2023, Paștele ortodox este sărbătorit pe data de 16 aprilie 2023.
Citește și: Solstițiul de iarnă. Ce înseamnă de fapt solstițiul de iarnă