Echinocțiul de toamnă 2021. Tradiții și superstiții Echinocțiul de toamnă semnifică, potrivit credinței populare, sfârșitul propriu-zis al verii și începutul toamnei.
Echinocțiul de toamnă pică în 2021 pe 22 septembrie la ora 19:21. Echinocțiul de toamnă, care se mai numește și echinocțiul spre sud, reprezintă din punct de vedere astral momentul în care ziua și noaptea sunt egale în orice loc de pe Pământ.
Echinocțiul de toamnă 2021: Tradiții și superstiții legate de echinocțiul de toamnă
Echinocțiul de toamnă 2021. Prima tradiție legată de echinocțiul de toamnă o reprezintă faptul că aceasta este tratată ca o sărbătoare de către oamenii credincioși. În ziua echinocțiului de toamnă credincioșii merg la biserică pentru a fi sfințite fructe, legume și plante.
Echinocțiul de toamnă semnifică pentru oamenii din popor sfârșitul muncilor la câmp și cel al culegerii roadelor. Totodată, astăzi oamenii din popor celebrează recolta din acest an.
Citeste si: Echinocțiul de toamnă 2021. Când pică echinocțiul de toamnă în acest an și ce semnifică acest fenomen
Se spune că astăzi mor toate florile și că plantele din ghiveci, dacă au frunzele sau florile umede, suferă și plâng. În cazul acesta, din moși-strămoși este bine ca tulpinile lor să fie unse cu mir sfințit, aceasta fiind singura modalitate de a le salva, spun oamenii în vârstă.
În ziua echinocțiului de toamnă se face primul must din an, se adună merele, gutuile și se bat nucii.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Potrivit credinței populare, este bine să îi mulțumim astăzi verii pentru lumina și căldura cu care ne-a răsfățat vara, aceasta fiind ziua în care ne luăm rămas-bun de la vară până la anul.
Echinocțiul de toamnă semnifică scurtarea zilelor și schimbarea temperaturilor. Acestea scad, iar nopțile vor deveni de acum răcoroase.
În mitologia păgână sărbătoarea echinocțiului de toamnă se numește Mabon sau A doua recoltă.
Printre tradițiile și superstițiile legate de echinocțiul de toamnă pe care e bine să le cunoști și să le aplici se află și următoarea: nu e bine să îți cerți copiii astăzi! Totodată, nu e bine să te speli pe față până la apusul soarelui. Oamenii de la sate spun că e bine în dimineața zilei în care se produce echinocțiul de toamnă să mănânci pâine înainte de a ieși din casă.
Citeste si: Echinocțiu de toamnă 2021: Cele 3 zodii influențate puternic de Echinocțiul de toamnă! Cum sunt afectate