Marți, 28 martie, echipa Națională de Fotbal a României a învins cu 2-1 echipa Belarus, în etapa a doua a preliminariilor pentru EURO 2024. Totuși pe ce poziție se află țara noastră în acest moment?
România a câștigat în fața echipei Belarus
Marți seara s-a disputat meciul dintre selecționata României și cea a Belarusului, pe Arena Națională.
Cel care a deschis scorul a fost Nicolae Stanciu din lovitură liberă pentru România în minutul 16, iar la două minute distanță, Andrei Burcă a majorat avantajul tricolorilor după ce a urmărit foarte bine centrarea lui Răzvan Marin.
Din păcate în a doua repriză ritmul Naționalei a fost unul scăzut, dar Denis Alibec a scuturat bara transversala cu un șut puternic din centrarea lui Radu Drăgușin.
Morozov a fost cel care a punctat pentru Belarus.
Pe ce loc se află România în Grupa I pentru preliminariile Euro 2024?
Naționala de Fotbal a României a câștigat și al doilea meci din grupa de calificare pentru Campionatul European din 2024, reușind să se impună în fața selecționatei din Belarus (2-1), în fața a peste 27 de mii de spectatori prezenți pe Arena Națională din București, dar cu toate acestea, echipa României ocupă poziția a doua în clasamentul din Grupa I.
Elvețienii au reușit să învingă Israelul pe teren propriu, 3-0, după ce în prima rundă s-au impus fără drept de apel în compania Belarusului, 5-0. Marea surpriză a etapei s-a produs la Priștina, unde Kosovo nu a reușit să o învingă pe modesta Andorra. Scorul final fiind 1-1.
Totuși Kosovo ocupă locul trei, cu două puncte, și rămâne una dintre contracandidatele ”tricolorilor” în cursa pentru calificarea la EURO 2024.
Echipele sunt împărțite în zece grupe în preliminarii, primele două clasate urmând să obțină biletele pentru turneul final, găzduit de Germania, care este calificată din oficiu.
Formațiile care au câștigat grupele lor de Liga Națiunilor (Olanda, Croaţia, Spania, Italia, Israel, Bosnia, Serbia, Scoţia, Georgia, Grecia, Turcia şi Kazahstan) au garantat un loc în play-off-ul pentru ultimele trei bilete la turneul final dacă nu
Iată care este programul României în preliminariile Euro 2024
25 martie 2023
- ora 19:00| Belarus – Elveția 0-5
- ora 21:45| Andorra – ROMÂNIA 0-2, Israel – Kosovo 1-1
28 martie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Belarus 2-1, Kosovo – Andorra 1-1, Elveția – Israel 3-0
16 iunie 2023
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
- ora 21:45| Kosovo – ROMÂNIA, Belarus – Israel, Andorra – Elveția
19 iunie 2023
- ora 21:45| Elveția – ROMÂNIA, Belarus – Kosovo, Israel – Andorra
9 septembrie 2023
- ora 19:00| Andorra – Belarus
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Israel, Kosovo – Elveția
12 septembrie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Kosovo, Israel – Belarus, Elveția – Andorra
12 octombrie 2023
- ora 21:45| Belarus – ROMÂNIA, Andorra – Kosovo, Israel – Elveția
15 octombrie 2023
- ora 19:00| Elveția – Belarus
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Andorra, Kosovo – Israel
18 noiembrie 2023
- ora 19:00| Belarus – Andorra
- ora 21:45| Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo
21 noiembrie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus
Sursă: gsp.ro