Edu.ro Rezultate BAC 2023: Cum poți verifica online notele?

Author: Cristina Mocanu
Actualizat: 03 iul 2023, 12:09

Când se afișează rezultatele pentru Bac 2023, pe edu.ro?

Sursa: pixabay.com

Elevii claselor a XII-a au susținut zilele trecute examenul de Bacalaureat 2023, însă emoțiile nu au trecut. Urmează afișarea rezultatelor!

UPDATE: Ministerul Educației a publicat astăzi, 3 iulie, ora 11:00, pe site-ul dedicat, rezultatele obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de bacalaureat în sesiunea iunie- iulie 2023.

Au promovat 91.246 de candidați (87.226 de candidați din promoția curentă, respectiv 4.020 din promoțiile anterioare) din totalul celor 125.352 de candidați prezenți, rezultând o rată cumulată de promovare (înainte de contestații) de 72,8% (73,3%- 2022 și 67,8%- 2021).

Pentru promoția curentă, rata de promovare este 78,4% (în ușoară creștere față de sesiunea din anul anterior- 78,3%).

56 de candidați au încheiat probele scrise cu media 10.

Numărul notelor de 10 pe probe/discipline de examen:

Limba și literatura română: lucrările a 511 candidați au fost notate cu 10;

Limba și literatura maternă: lucrările a 179 de candidați au fost notate cu 10;

Proba obligatorie a profilului: 4.604 note de 10 (Matematică- 2.036/ Istorie- 2.568);

Proba la alegere a profilului și a specializării: 3.823 (cele mai multe note de 10 au fost obținute la biologie: 1.050).

Rezultatele au fost afișate atât online, cât și în centrele de examen, cu anonimizarea numelui și a prenumelui candidaților, în concordanță cu prevederile art. 5 și ale art.

6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor- GDPR).

Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi, 3 iulie, în intervalul orar 12:00- 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială,

prin creștere sau descreștere.

Când se afișează rezultatele pentru Bac 2023, pe edu.ro? Emoțiile elevilor cresc în această perioadă, înainte de notele finale.

La ce oră se afișează rezultatele examenului de Bacalaureat 2023?

Cei aproape 130.000 de elevi care s-au înscris la sesiunea din iunie a Bacalaureatului 2023 vor afla primele rezultate ale examenului pe 3 iulie, până în ora 12.00.

Rezultatele la Bacalaureat 2023 urmează să fie afișate de Ministerul Educației pe site-ul oficial, rezultate.edu.ro, dar și la avizierele centrelor de examen.

Absolvenții de liceu vor afla primele rezultate la Bac 2023, iar în funcție de acestea vor decide dacă vor contesta sau nu notele.

Citește și: Rezultate BAC 2023: Scrie codul tău aici și află ce notă ai luat!

Elevii care au participat la prima sesiune de Bac din acest an vor afla în cursul dimineții cum s-au descurcat la probele scrise pe care le-au susținut la limba și literatura română, matematică sau istorie și la proba la alegere în funcție de profilul urmat, dar și la limba maternă (în cazul elevilor care au studiat într-una din limbile minorităților naționale).

De asemenea, în funcție de rezultatele obținute, elevii vor primi calificativul „admis” sau „respins”. Pentru a fi admis, elevii trebuie să aibă media tuturor probelor peste 6 și nicio notă de la celelalte probe sub 5.

Contestațiile se vor face și se vor transmite în aceiași zi

Potrivit Ministerului Educației, elevii care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Rezultatele finale ale contestațiilor vor fi transmise în aceiași zi în care au fost depuse cererile.

Notele vor putea fi aflate cu ajutorul unui cod unic

În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor- GDPR), rezultatele sunt afișate prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului (coduri).

Asta înseamnă că, pentru a le fi protejată identitatea, Ministerul Educației nu va mai afișa numele și prenumele candidaților, ci coduri de identificare. Fiecare elev a primit câte un cod de identificare la prima probă scrisă și acesta va putea fi folosit pentru verificarea rezultatelor la Bac 2023.

Citește și: Ghid complet valori glicemie. Valorile normale ale glicemiei

Cum poate fi promovat examenul de Bacalaureat 2023?

Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească, cumulat, următoarele condiții:

- recunoașterea/echivalarea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;

- susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;

- obținerea unei medii a notelor, la probele scrise, de cel puțin 6.

Citește și: Cum se calculează media de admitere liceu în 2023: O schimbare importantă se aplică în acest an!

Ce pot face elevii respinși în prima sesiunea a Bacalaureatului?

Dacă elevii care au susținut examenul de Bacalaureat în prima sesiune au fost respinși, aceștia pot să susțină din nou examenul în sesiunea din august-septembrie.

Acesta este calendarul final pentru sesiunea de toamnă al Bacalaureatului 2023, afișat de Ministerul Educației.

17-24 iulie 2023 Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe

7-8 august 2023 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A

8 august 2023 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă- proba B

9 august 2023 Evaluarea competențelor digitale- proba D

10-11 august 2023 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională- proba C

16 august 2023 Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă

Citește și: Barem Biologie BAC 2023: Verifică online răspunsurile corecte, pe Edu.ro

17 august 2023 Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă

18 august 2023 Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă

21 august 2023 Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă

25 august 2023 Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor (orele 12.00- 18.00)

26-28 august 2023 Rezolvarea contestațiilor

29 august 2023 Afișarea rezultatelor finale 

Cei care nu trec nici de această sesiune și vor să își încerce norocul și anul viitor, vor fi nevoiți să plătească o taxă de participare.

Sursă: edu.ro

 

 


Ștefan și Catinca și-au luat fanii prin surprindere cu ultimele postări din mediul online. Ce se întâmplă cu relația foștilor concurenți din Casa iubirii?