O șoferiță în vârstă de 46 de ani a pierdut controlul mașinii după ce ar fi încercat să evite un animal care a apărut brusc pe șosea. Mașina a ajuns pe contrasens și a fost strivită sub un TIR. Patru persoane, toate din aceeași familie, au murit pe loc.
O familie respectată, răpusă într-o fracțiune de secundă
Tragedia este cu atât mai mare cu cât două dintre victime, un bărbat de 49 de ani și tatăl său de 78 de ani, erau medici veterinari cunoscuți în comunitatea din Târgu Mureș.
„Era medic veterinar bătrânul, băiatul lui tot medic veterinar”, spune o femeie din comunitate, potrivit Observator.
În mașină se aflau soția șoferiței, soțul acesteia și părinții lui, toți întorcându-se din localitatea Ținteș, unde fuseseră să aprindă o lumânare în memoria unor rude decedate.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
În încercarea de a evita animalul de pe carosabil, șoferița a pierdut controlul volanului, iar mașina s-a izbit de TIR-ul care venea din sens opus, sub roțile căruia a fost strivită complet. Șoferul TIR-ului a scăpat nevătămat, însă impactul a fost devastator pentru autoturism și pentru familia aflată în interior.
„A fost o intervenţie destul de dificilă. Patru victime încarcerate, am executat manevre de descarcerare specifice. Au fost extrase din autoturism”, a transmis Alin Tudoran, Detașamentul de pompieri Reghin.
Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și investighează toate circumstanțele acestui accident. Circulația în zonă a fost blocată zeci de minute, iar traficul a fost deviat pentru a permite echipajelor de intervenție să gestioneze situația și să desfășoare cercetările necesare.