Adrian Valentin Brezae este polițistul care și-a pierdut viața, la câteva zile după ce a fost găsit împușcat în mașina personală, în localitatea Frătești, județul Giurgiu.
Polițistul găsit împușcat în propria mașină a decedat
Potrivit Cancan, polițistul se afla în mașina sa personală atunci când, în circumstanțe neclare, a tras un foc de armă care i-a provocat răni grave. Acesta a fost găsit de localnici și transportat de urgență la spitalul din Giurgiu, iar ulterior la un spital din Capitală. În ciuda eforturilor medicilor, tânărul nu a supraviețuit și a decedat în cursul zilei de marți.
Adrian era absolvent al Școlii de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu” din Oradea, promoția 2023, și lucra la Sectorul Poliției de Frontieră Giurgiu. În dimineața tragediei, tânărul era programat să asigure paza unei secții de votare din localitatea Frătești, dar în locul său a intervenit un subofițer de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Giurgiu, care a preluat serviciul.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
„Polițistul de frontieră, în vârstă de 22 de ani, este absolvent al Școlii de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră Avram lancu Oradea, promoție 2023, fiind încadrat la Sectorul Poliției de Frontieră Giurgiu la Compartimentul Ture Serviciu. De asemenea, colegul nostru nu este înregistrat în evidențe cu un comportament dezadaptiv sau cu vreo restricție privind executarea serviciului sau portul armamentului din dotare, find evaluat ultima dată în cursul acestui an”, a fost anunțul făcut de reprezentanții Poliției de Frontieră Giurgiu.
Ce spun autoritățile
Autoritățile din Giurgiu au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale incidentului. Potrivit informațiilor, polițistul nu era înregistrat cu probleme comportamentale și a fost evaluat recent, fără a prezenta semne de dificultăți psihologice.
Familia și apropiații lui Adrian sunt copleșiți de pierderea sa. Pe rețelele sociale au apărut mai multe mesaje de condoleanțe.
„Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace, sufletul nostru tânăr și frumos! Câtă durere oi fi avut tu în suflet, atâta durere ai lăsat în urma ta, copil bun și frumos”/ „ Dumnezeu să-l odihnească în pace și condoleanțe familiei și multă putere să le bunul dumnezeu/ Dumnezeu să-l odihnească în pace! Lumină veșnică și mult curaj și putere familie!”, au fost o parte din mesajele lăsate de apropiați, conform sursei menționate anterior.