Incidentul s-a petrecut în timpul unei plimbări cu skijetul, pe care îl împrumutase, în zona localității Verguleasa. Într-o curbă periculoasă, skijetul s-a răsturnat, aruncându-i pe Flavius și un prieten de 17 ani în apă. Flavius, care nu știa să înoate, s-a înecat în ciuda eforturilor de salvare.
Flavius și-a găsit sfârșitul în râul Olt
Flavius, un fotbalist din Slatina, a murit înecat în râul Olt după ce a căzut de pe un skijet, chiar sub privirile martorilor.
"Băi, prinde-l! Ia ski-jet-ul! Ia ski-jet-ul! Hai măi că se învârte. Nu-l prinde! L-a prins! De unde, că alunecă", au strigat martorii, potrivit observatornews.
Citește și: Tânăr găsit mort într-un bazin de înot din Timișoara! Manevrele de resuscitare au fost în zadar
Martorii de pe mal au asistat neputincioși la tragedie. Skijetul, instabil într-o curbă, s-a răsturnat, aruncându-i pe Flavius și prietenul său de 17 ani în râul Olt. Potrivit sursei menționate anterior, niciunul nu purta vestă de salvare. Flavius, un fotbalist de 19 ani, și prietenul său au încercat disperați să ajungă la skijetul scăpat de sub control, dar fără succes.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Potrivit sursei menționate anterior, un martor a încercat să-l salveze pe Flavius, însă acesta a fost înghițit de ape." Dar nu se mai vede. S-a înecat, mânca-ţi-aş sufletul. Băi, duceţi-vă că se îneacă, băi! S-a înecat, mânca-ţi-aş. Băi, se îneacă ăla, băi! Se îneacă ăla!", a spus acesta, citat de observatornews.
Trupul a fost găsit la 100 de metri de la locul tragediei
După 12 ore de căutări, trupul neînsuflețit al lui Flavius a fost găsit la 100 de metri de locul tragediei.
Citește și: Un indian s-a înecat în Prut, în timp ce încerca să traverseze ilegal în România
Clubul sportiv la care acesta activa a transmis un mesaj emoționant după vestea decesului lui Flavius.
Marți ar fi trebuit să sărbătorească absolvirea împreună cu familia și colegii de la Liceul cu Program Sportiv din Slatina. În loc de bucurie, familia sa se pregătește acum pentru înmormântarea sa, care va avea loc în aceeași zi în care ar fi trebuit să fie la ceremonia de absolvire."Un copil care s-a dedicat fotbalului, juca la echipa oraşului Slatina. Era un copil cum nu cred că o să mai existe, devotat. Era sufletul petrecerilor, aveau atâtea planuri, trebuiau să plece la mare. Nu am cuvinte să vă spun, suntem profund îndureraţi" ,a spus un apropiat, citat de observatornews.