El este Gabriel, tânărul de 23 de ani care a murit în accidentul de schi de pe pârtia din Borșa! „Ne-ai rupt sufletul!”. Ce a apărut pe rețelele sociale după moartea lui

Autor: Diana Ghita
Actualizat: 26 feb 2025, 00:06

Gabriel a avut parte de o moarte dură

Sursa: observatornews.ro

Duminică, 23 februarie, o zi obișnuită pe Pârtia Olimpică din Borșa s-a transformat într-o tragedie cumplită pentru Gabriel, un tânăr de 23 de ani, care și-a pierdut viața în urma unui accident violent.

Gabriel a fost lovit în plin de un alt schior, care cobora cu viteză mare pe pârtia din Borșa și nu a mai reușit să-și controleze alunecarea.

Ce a apărut pe rețelele sociale, la scurt timp după moartea lui Gabriel, în Borșa

Rudele și apropiații lui Gabriel sunt sfâșiate de durere după pierderea lui, așa se face că, imediat după vestea morții, a apărut un val de mesaje în mediul online, prin care oamenii și-au exprimat regretul profund.

„Ne-ai rupt sufletul, Gabiță. Priveghiul va avea loc din seara aceasta acasă în Baia Borșa. Înmormântarea va avea loc joi de la ora 12⁰⁰. Te vom iubi mereu!!!”/ „Doamne nu pot să cred, prin ce supărare trebuie să treceți, mi se rupe sufletul. Bunul Dumnezeu să-i mângâie sufletul să poată trece peste durerea asta mare, prea tânăr ai plecat la tatăl tău”, sunt câteva dintre mesajele care au apărut pe rețelele sociale.

Martorii au relatat că ambele victime coborau cu viteză, însă turistul din Târgu Lăpuș a pierdut controlul și a intrat în plin în tânărul de 23 de ani. În urma impactului puternic, ambii au fost aruncați zeci de metri pe pârtia înghețată. Casca de protecție a lui Gabriel s-a desprins, lăsându-l complet expus în fața rănilor fatale.

Citește și: Cum s-a produs accidentul de pe pârtia din Borşa. Dezvăluirile tulburătoare ale martorilor: „Vin cu foarte mare viteză”

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Anunț pentru pensionarele din țară! 125 de lei în plus la pensie, în luna aprilie. Cine urmează să beneficieze de această sumă

Bărbatul de 33 de ani care a intrat în coliziune cu Gabriel a fost transportat la spitalul județean din Baia Mare. Deși a suferit mai multe traumatisme, starea sa nu i-a pus viața în pericol.

Echipele de intervenție au ajuns rapid la fața locului. Jandarmii montani și salvamontiștii au încercat să-l resusciteze timp de o oră pe Gabriel, însă toate eforturile au fost în zadar. În cele din urmă, medicii au fost nevoiți să declare decesul.

Citește și: Un tânăr, în vârstă de doar 23 de ani, și-a pierdut viața pe pârtia olimpică din Borșa. Bărbatul s-a izbit violent de un alt schior

Ce ar fi provocat accidentul de schi din Borșa

Potrivit observatornews.ro, specialiștii au avertizat că, în zilele anterioare accidentului, temperaturile extrem de scăzute au transformat stratul de zăpadă într-o suprafață înghețată, ceea ce a făcut ca pârtia să devină mult mai dificilă pentru schiori.

Acest tip de teren necesită un control foarte bun al echipamentului și o adaptare a vitezei, tocmai pentru a evita astfel de tragedii.

Zona în care s-a produs accidentul este destinată schiorilor experimentați, însă, în condiții nefavorabile, chiar și cei cu experiență pot întâmpina dificultăți. Salvamontiștii recomandă prudență maximă și respectarea regulilor de siguranță pe pârtii, mai ales atunci când stratul de zăpadă este înghețat.