El este vraciul din pădure, Nicolae Onu, o „enciclopedie” despre plante! Cum reușește să recunoască plantele medicinale și să ofere remedii naturiste pentru orice afecțiune

Author: Diana Ghita
Actualizat: 09 sep 2024, 14:57

Nicolae Onu este pasionat de tainele pădurii

Sursa: Captură YouTube Kanal D

În ediția de duminică, 8 septembrie, a emisiunii „Asta-i România”, a fost prezentată povestea vraciului Nicolae Onu, care trăiește o viață aparte, departe de civilizație și aproape de natură.

Nicolae Onu trăiește în comuna Băiculești, din județul Argeș, la marginea unei păduri care îi oferă liniște și inspirație. Considerat un vraci modern, bărbatul a transformat natura în propria sa farmacie și și-a dedicat viața culegerii și preparării plantelor medicinale.

Nicolae Onu cunoaște plante medicinale potrivite pentru tratamentul oricărei afecțiuni

Pentru vraciul intervievat de reporterii „Asta-i România”, fiecare plantă, floare sau ciupercă are un rol în vindecarea trupului și minții, iar acest lucru l-a învățat direct din mijlocul pădurii. Pentru el, viața în pădure nu este doar o retragere din cotidian, ci o conexiune profundă cu lumea vie.

„Pedicuța întrerupe orice fel de adicție: droguri, țigări, ciocolată, zahăr, orice adicție.(...) Forțăm corpul să facă antidot împotriva alcoolului sau a tutunului sau a drogurilor. Planta asta, pedicuța asta, conține foarte mult radiu, așa că nu o fierbem, fierbem apa, punem pedicuța, o lăsăm trei minute, am strecurat și după aia, cu gurițe mici, când ajunge în organism întrerupe orice fel de dependență.

(...) 

Prostata o vindecă scaiul vânăt, pufulița cu flori mici, tulița mare, scaiul măgăresc și poate să dureze șase luni, dacă e cronică treaba. La incontinența urinară, la fete, e exact aceeași treabă, dar invers: scaiul măgăresc, pufulița cu flori mici, tulița mare, scaiul vânăt ultimul și după aia coada șoricelului”,  a explicat Nicolae Onu.

Pedicuța te scapă de orice fel de dependență
[Sursa: Captură YouTube Kanal D]

Citește și: Cei patru copii abandonați de mamă au primit o nouă casă! Tatăl lor a reușit să le îndeplinească unul dintre cele mai mari visuri. Un reportaj „Asta-i Romania”

Bărbatul s-a dedicat studiului plantelor medicinale, deși nu are o educație vastă. Cunoștințele sale provin direct din natură și de la pustnicii care au locuit în păduri, adevărați maeștri în tainele plantelor: „Planta își face treaba ei, ne invită, mai ales, cu parfumul.

Culegătorul de plante medicinale nu are voie să aibă o stare emoțională negativă, pentru că o transmite plantei. Tot ce știu eu despre plante sunt de la pustnici ai pădurilor, care cunosc tainele plantelor”.

Nicolae Onu este o „enciclopedie” vie, întrucât cunoaște secretele naturii

Nicolae Onu privește pădurea nu doar ca pe o resursă materială, ci ca pe un univers plin de semnificații spirituale și terapeutice. Pentru el, pădurea este o sursă de viață și vindecare, iar fiecare plantă are un rol bine determinat în acest ecosistem. Acesta a învățat că diversitatea a faunei a contribuit la bogăția plantelor medicinale din România.

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: Larisa Uță, despre cum a început povestea de iubire între ea și Alin Oprea. “De la prima întâlnire i-am mâncat toți banii.”

„Datorită munților de sare care au fost la suprafață, animalele din toate punctele cardinale ale lumii au venit să lingă sare în zona asta.(...) Ăsta e cornul abundenței și de aia noi avem absolut toate plantele lumii în țara asta. Pe orice plantă se pune albina e plantă medicinală”, a explicat Nicolae Onu.

Nicolae Onu cunoaște orice taină a pădurii
[Sursa: Captură YouTube Kanal D]

Citește și: Top 5 plante medicinale cu efecte benefice pentru organism

Nicolae Onu nu se consideră nici vraci, ci un simplu copil al naturii care a fost acceptat în mijlocul pădurii și căruia i s-au dezvăluit tainele plantelor și ale vieții. Viața lui în pădure, departe de agitația modernității, este pentru el un ideal de pace, echilibru și conexiune cu divinul și cu tot ce înseamnă natură.

„Liniștea pe care o dă pădurea e ceva ca în vis, dar cel mai interesant e când răsare soarele toate păsărelele încep să salute soarele și cântă fiecare în limba ei și e divin. Așa că (n.r. viața) în pădure e ceva ce nu poate fi descris în cuvinte, sau cel puțin de mine. Cât de plăcut poate să fie să mergi odată cu vântul, odată cu șoricelul care spune informații, furnica spune când vine ploaia, că fuge acasă, vântul îți aduce miros de animal sălbatic, să te ferești, păsărelele, când e un pericol, anunță și ele. Adevărata viață e în pădure”, a povestit Nicolae Onu.