Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale, a reușit să obțină un rezultat surprinzător, calificându-se în turul al doilea al alegerilor prezidențiale 2024, unde se va confrunta cu Călin Georgescu. Elena Lasconi a oferit o primă reacție pe Facebook!
Prima reacție oferită de Elena Lasconi după ce a intrat în turul 2
Conform rezultatelor parțiale, după numărarea voturilor din 99,95% din secțiile de votare, Elena Lasconi a trecut pe locul al doilea, depășindu-l pe candidatul PSD, Marcel Ciolacu, cu peste 1.400 de voturi.
Luni dimineața, după confirmarea avansului său în fața liderului PSD, Elena Lasconi le-a transmis un mesaj de mulțumire celor care au susținut-o.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Citește și: Pensionarele vor primi 375 de lei, pe lângă pensie, în luna decembrie. Cine beneficiază de această sumă?
„Tuturor celor care mi-aţi acordat votul, vă mulţumesc pentru mobilizare şi încredere. Votul vostru nu a fost unul pentru mine, ci unul pentru voi, pentru viitorul vostru şi al celor pe care îi iubiţi. Promit că voi da totul pentru a mă ridica la aşteptările voastre”, a scris luni dimineaţa pe Facebook Elena Lasconi.
Calificarea Elenei Lasconi în turul al doilea reprezintă un moment istoric pentru USR, plasând-o în fața unei provocări majore: duelul direct cu Călin Georgescu, candidatul independent aflat pe primul loc. Elena Lasconi a subliniat că reușita sa reflectă dorința cetățenilor pentru schimbare și un viitor mai bun.