Marea doamnă a muzicii populare a anunțat că va fi operată de urgență după ce a suferit niște complicații. Cu ce probleme de sănătate se confruntă îndrăgita artistă?
Elena Merișoreanu, probleme grave de sănătate
Elena Merișoreanu este una dintre cel mai îndrăgite cântărețe de muzică populară de la noi din țară, de-a lungul timpului bucurând oamenii cu piesele sale.
De curând, artista a făcut un anunț neașteptat, care a șocat pe toată lumea. Cântăreața se confruntă cu probleme grave de sănătate.
Mai exact, Elena Merișoreanu a anunțat că o să se opereze săptămâna viitoare, după ce a aflat, în urma unor analize, că are pietre la fiere și trebuie să le elimine de urgență. Astfel, singura soluție este să apeleze la o intervenție chirurgicală.
”Lună după lună nu te duci să-ți faci toate analizele și m-am dus ieri și le-am făcut cam pe toate. Îi povesteam domnului profesor că la anumite mâncăruri mă balonez și nu știu ce am. Am făcut ecograful și am aflat că am pietre la fiere. Am fost azi dimineață la chirurg, am vorbit cu dânsul și mă operează săptămâna viitoare”, a declarat Elena Merișoreanu, în cadrul unei emisiuni de televiziune.
Artista a amânat să-și facă controlul periodic de rutină, iar când a mers la medic a aflat că trebuie să se opereze de urgenă pentru că are pietre la fiere, acestea fiind motivul balonărilor periodice cu care se confrunta.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Chiar dacă urmează să treacă printr-o intervenție dificilă, Elena Merișoreanu își păstrează optimismul și susține că nu îi este frică nici de operație și nici de seringi.
”Dacă a zis că e cam urgent, înseamnă că sunt multe pietre.(...) Operația nu e grea, e foarte ușoară. Eu sunt o persoană puternică. Nu mi-e frică de seringi, de operație. (...)Mă balonam, mai ales de la fructe.
Citeste si: Elena Merisoreanu a invitat-o pe amanta sotului ei la ea acasa. Dezvaluirile artistei sunt incredibile
Elena Merișoreanu a invitat-o pe amanta soțului la ea acasă
Elena Merișoreanu a povestit cum a aflat că soțul ei o înșală și cum a ajuns să fie foarte bună prietenă cu femeia care putea să îi distrugă căsnicia.
”Plecasem într-un turneu de șase luni în Israel și, la un moment dat, îmi scrie o colegă de-ale mele o scrisoare și îmi zice: „Vezi că soțul tău umblă cu cutare! Am văzut când a plecat cu mașina, de la teatru, cu ea!”. Am sunat acasă, la o vecină și am întrebat-o dacă la mine acasă este lumină pentru că nu răspunde nimeni la telefon. Vecina mi-a zis că era lumină și că părea o siluetă de femeie. „Cred că e soacra ta”, mi-a zis vecina.”
Citeste si: Andreea Mantea, întâlnire cu Elena Merișoreanu! Urmărește "Trăiri alături de Andreea Mantea"