Elena Udrea a putut să își vadă fata, după mai bine de trei luni de când a stat departe de ea. Cele două s-au întâlnit într-o cameră special amenajată și care se numește „Mama și copilul”, din interiorul penitenciarului.
Elena Udrea a ieșit din carantină
Întâlnirea dintre Elena Udrea și fiica ei a avut loc imediat ce fostul ministru a ieșit din carantină.
În spațiile amenajate pentru mamă și copil există anumite spații de joacă, un loc în care acestea pot pregăti mâncarea copiilor, două camere de deținere, un spălător, dar și o curte în care mama și copilul pot petrece câtva timp împreună, conform wowbiz.ro.
Luând în considerare faptul că fiica Elenei Udrea nu a știut unde se află mama sa, deoarece tatăl ei i-a zis că se află la muncă în Italia, cel mai probabil, și de data aceasta, Evei i s-a spus altceva.
„E singurul mod de comunicare. Fetița nu știe la acest moment că mama ei e în penitenciar. La vârstă este greu să explici. « Mama este în Italia la muncă », invoca ceea ce se întâmplă cu atâtea familii de români. Cum ar putea să ii explice de ce se afla în penitenciar? E greu de înțeles chiar și pentru noi juriștii de ce e în penitenciar”, a spus Silvia Uscov, avocata fostului ministru.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Elena Udrea a dat vina pe condamnarea ilegală pentru imposibilitatea de a-și vedea coplilul
Elena Udrea a declarat de fiecare dată că este închisă ilegal și, din această cauză, nu își poate vedea fiica.
„Ce fel de Justiție este cea în care unii sunt eliberați legal din închisoare, ca urmare a respectării de către judecători a deciziei CCR (cea privind prescripția), în timp ce eu am fost băgată ilegal în închisoare, ca urmare a încălcării de către anumiți judecători a deciziei CCR (cea privind ilegalitatea compunerii completului de judecată)? O încălcare brutală și abuzivă care face ca eu să stau arestată ilegal deja de 300 de zile și din cauza căreia nu îmi pot vedea copilul de mai bine de 3 luni”, a scris Elena Udrea pe pagina sa de Facebook.
Mai mult decât atât, avocata Elenei Udrea a declarat că aceasta trebuie să împartă puținele minute pe care le poate vorbi la telefon între dicuțiile cu familia și cele cu ea.