Ieri, 19 iunie, Elena Udrea a postat un mesaj pe contul său de Facebook prin care a acuzat Înalta Curte de Casație și Justiție de folosirea unor agumente ilogice, pentru a nu rejudeca dosarul „Gala Bute”, în speranța că poate scăpa de pedeapsa cu închisoarea.
Fostul ministru susține existența unei persoane care face tot ceea ce poate pentru ca aceasta să rămână în penutenciar, deși este nevinovată.
Ce mesaj a transmis Elena Udrea?
„Cine se teme de rejudecarea Galei Bute?
Am citit motivarea halucinantei Decizii a ICCJ prin care DOAR MIE, dintre toate cazurile similare, mi s-a respins dreptul a fi rejudecată legal în dosarul Gala Bute, și sunt uluită de argumentele pe care cei 4 judecători le aduc pentru respingerea contestației mele în anulare.
Dau doar două exemple din motivare:
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
1) Cei 4 au considerat că 6 ani nu sunt de ajuns să se rejudece apelul în Gala Bute, invocând astfel riscul de prescripție despre care vorbește decizia CJUE din decembrie 2021. Apelul inițial a fost judecat în 8 luni!!! Tot procesul a durat 3 ani, cu tot cu urmărirea penală. Cum să spui că nu ți-ar ajunge 6 ani să rejudeci apelul? Apoi, timpul necesar judecarii este în mana judecătorilor, ei pot decide cât de repede se judecă un dosar și ar putea rejudeca un apel și în 6 luni, și în 3 luni.
Citeste si: Adevărul despre eticheta de „Corupta României". Elena Udrea a răspuns celei mai arzătoare întrebări
2) Au spus că există riscul ca, după atâta timp, martorii să nu își mai amintească faptele! Pai legea prevede prescripție de 15 ani, chiar și de 20 de ani la abuzul în serviciu! Asta înseamnă că legea are în vedere faptul că un proces poate dura atât, fără probleme de administrare de probe. Teoria judecătorilor este buna să fie predată celor care vor ca prescripția să nu existe, eventual! Dar nu funcționează în contextul legii existente și nu a fost un argument care să îi oprească pe acești judecători să redeschidă toate celelalte dosare care acum se rejudecă. Mai degrabă cred că temerea lor este că, nemaifiind amenințați cu arestarea astăzi, cei trei denunțători din dosar, Nastasia, Lungu, Topoliceanu, ar putea să își retragă denunțurile mincinoase!”, a scris fostul ministru pe pagina sa Facebook.
Elena Udrea declară că nu se vrea ca legea să fie aplicată și pentru ea
„Toate motivarea poate fi rezumată așa: Nu vrem să aplicăm legea în cazul lui Udrea, pentru că, dacă este rejudecată, este posibil să ne scape!
Da, așa este! Dacă dosarul Gala Bute este rejudecat de către judecători independenți, singura soluție posibilă este ACHITAREA MEA!
Nu uitați, este vorba despre dosarul în care singurele probe în acuzarea mea sunt declarațiile celor 3 denunțători, care au rămas liberi ca urmare a acestor declarații mincinoase”, a mai scris aceasta, conform romaniatv.net.