Elevii s-au întors la cursuri! Când începe următoarea vacanță din anul școlar 2024 - 2025

Autor: Bianca Vidoi

Elevii s-au întors la cursuri

Sursa: Shutterstock

După 10 zile de vacanță, elevii s-au întors la cursuri. Această zi marchează ultimul modul al anului școlar 2024 - 2025.

Elevii din România s-au bucurat de 10 zile de vacanță de Paște, iar începând cu data de 28 aprilie 2025, aceștia au revenit la cursuri. Această zi marchează începutul ultimului modul al anului școlar 2024- 2025. Iată când începe următoarea vacanță a elevilor.

Când începe următoarea vacanță din anul școlar 2024- 2025

Elevii din toată țara au avut vacanță în perioada 18 aprilie- 27 aprilie 2025, cu ocazia sărbătorilor pascale.

Luni, 28 aprilie 2025, elevii au revenit la cursuri, începând astfel ultimul modul al anului școlar 2024- 2025. În prima săptămână de școală de după vacanța de Paște, elevii vor merge la cursuri doar pentru trei zile, urmând să aibă o minivacanță de 1 Mai.

Ziua de 1 Mai pică în anul 2025 într-o zi de joi, care este liberă de la stat.

Ulterior, Guvernul a decis ca și ziua de 2 mai să fie liberă pentru elevii din România, astfel încât să se creeze o punte între ziua liberă de 1 Mai și weekend. Vacanța de vară a elevilor va începe la data de 21 iunie 2025, însă înainte de aceasta, elevii se vor bucura de câteva zile libere de Rusalii.

Citește și: Când revin elevii la școală după vacanța de Paște 2025. Vor avea sau nu liber pe 2 mai

Rusaliile pică în anul 2025 într-o zi de duminică, mai exact pe 8 iunie, urmând ca ziua de 9 iunie să fie liberă pentru elevii din România. Urmează astfel o minivacanță de 3 zile în luna iunie, între 7 și 9 iunie 2025, potrivit libertatea.ro.

Structura anului școlar 2025- 2026

Ultimul modul al anului școlar 2024- 2025 începe la data de 28 aprilie 2025, urmând să se încheie la data de 21 iunie 2025.

La data de 21 iunie, elevii din România vor începe vacanța de vară, care se va finaliza la data de 8 septembrie 2025. Anul școlar 2025- 2026 va fi avea cinci module, asemenea anilor trecuți. Iată care este structura următorului an școlar:

Modul 1 – de luni, 8 septembrie 2025 până vineri, 24 octombrie 2025;

Modul 2 – de luni, 3 noiembrie 2025 până vineri, 19 decembrie 2025;

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: Care sunt femeile ce pot beneficia de pensie comunitară și de ce acte ai nevoie

Modul 3 – de joi, 8 ianuarie 2026 – până vineri, 6 februarie 2026, respectiv vineri, 13 februarie 2026 sau vineri, 20 februarie 2026, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;

Modul 4 – de luni, 16 februarie 2026, respectiv luni, 23 februarie 2026 sau luni, 2 martie 2026, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 3 aprilie 2026;

Modul 5 – de miercuri, 15 aprilie 2026 până vineri, 19 iunie 2026;

Intervale de vacanță în anul școlar 2025-2026:

– de sâmbătă, 25 octombrie 2025 până duminică, 2 noiembrie 2025;

– de sâmbătă, 20 decembrie 2025 până miercuri, 7 ianuarie 2026;

o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 9 februarie – 1 martie 2026;

de sâmbătă, 4 aprilie 2026 până marți, 14 aprilie 2026;

de sâmbătă, 20 iunie 2026, până duminică, 6 septembrie 2026, potrivit edupedu.ro.