Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că se ia în considerare vaccinarea a 60% din personalul unităților școlare pentru a continua orele în format fizic. Acesta a mai subliniat că 54% dintre şcolile şi grădiniţele din România au o rată de vaccinare de peste 60%.
În perioada 21- 25 noiembrie, vor ajunge 9 milioane de teste de salivă în şcoli în perioada 21 – 25 noiembrie, urmând ca testarea să fie efectuată de două ori pe săptămână, atât pentru elevi, cât și pentru personalul din școli.
Decizia începerii cursurilor în format fizic va fi luată de Consiliile de Administrație ale școlilor, condiția fiind ca rata de vaccinare să fie de cel puțin 60% în rândul personalului.
Elevii vor fi testați de două ori pe săptămână, începând cu 21 noiembrie
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
„La clasa a VIII-a, din trei teze rămân două. Clasele V, VI și VII aveau și înainte două teze – la limba română și la matematică. Dacă cineva poate să aleagă să scoată una din cele două teze… noi n-am găsit soluția asta. Clasa a VIII-a avea trei, rămâne cu două. Asta la gimnaziu.
Mâine vom face publică și lista tezelor, pentru că tezele care rămân, vor rămâne la decizia Ministerului Educației. La liceu, din patru teze rămân trei.
Direcția Generală Învățământ Preuniversitar a analizat deja, caz cu caz, filieră cu filieră și avem deja decizia, ea va fi făcută publică mâine la ora 10:00.
De asemenea, materia pentru examenul național de Bacalaureat, sau pentru Evaluarea Națională va rămâne în continuare adaptată specificului acestui an școlar, deci este deja periată programa de examen, și va rămâne periată”, a declarat Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației.