Secretarul adjunct din Ministerul Educației, Sorin Decă, i-a asigurat pe elevi și părinți de faptul că tichetele educaționale, pe suport electronic, urmează să fie încărcate.
Când intră banii elevilor
Chiar dacă au mai avut astfel de tichete, le vor fi acordate carduri noi celor eligibili. Acestea vor fi încărcate cu suma de 500 de lei, iar valabilitatea lor este de 5 ani, de la momentul emiterii.
Cei care beneficiază de tichetele educaționale sunt:
- elevii din ciclul primar și gimnazial, înscriși la cursuri de zi în instituții de învățământ de stat, care provin din familii al căror venit net lunar/membru de familie, realizat în luna iulie din fiecare an, nu depășește 1.500 de lei;
- preșcolarii cu vârste de 3 ani (împliniți în timpul anului școlar curent) și 6 ani (împliniți după 1 septembrie în cursul anului școlar) care fac parte din învățământul de stat și care fac parte din familii cu venitul lunar de maximum 633/membru de familie.
Citește și: Anunț important pentru elevi! Tichetele educaționale vor începe să fie distribuite
În această perioadă au circulat diverse zvonuri printre părinți, referitoare la încărcarea cardurilor de tichete. Însă, ulterior, Sorin Decă, secretarul general adjunct din Ministerul Educației, a venit cu lămuriri
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
„Cu siguranță, săptămâna viitoare, cel puțin o mare parte dintre tichetele educaționale se va încărca”, a afirmat oficialul, citat de Roamânia TV.
De ce întârzie banii pe tichete
De asemenea, acesta a ținut să sublinieze faptul că banii vor fi virați pe respectivele carduri în momentul în care beneficiarii vor confirma primirea lor.
„Încărcarea cardurilor se face doar după confirmarea primirii de către beneficiarul final, adică după ce părintele semnează de primire pentru cardul respectiv, care variază foarte mult între județe.
Încărcarea se va face la un anumit interval de timp, cel mai probabil săptămânal și se face pe măsură ce sunt recepționate cardurile, în conformitate cu prevederile ordinului comun”, a mai transmis Sorin Decă.
Citește și: Când se bagă banii pe cardurile elevilor în 2024-2025?
Conform spuselor acestuia, au fost mici întârzieri din cauza strecurării unor erori, prin care s-a descoperit că nu toți elevii eligibili fuseseră validați, ceea ce a trebuit să fie remediat.
„Avem situații în care sunt doi frați într-o familie, în aceeași clasă, unul a fost validat, unul nu sau doi gemeni. Evident că nu ai cum să justifici așa ceva”, a mai spus secretarul.