Ella, o nouă intervenție estetică. Nemulțumită de aspectul ei, concurenta de la "Puterea Dragostei" a așteptat cu nerăbdare să se întoarcă în țară pentru a rezolva o problemă de ordin estetic.
Ella, o nouă intervenție estetică: "Mi-am injectat..." Cum arată acum concurenta de la "Puterea Dragostei"?
Ella de la "Puterea Dragostei" a recunoscut că este adepta intervențiilor estetice, însă nu este de acord cu persoanele care exagerează cu operațiile, ajungând să obțină un aspect nenatural. Astfel, pentru că în urmă cu ceva timp a trecut pragul medicului estetician pentru a-și injecta acid hialuronic în buze, dar rezultatul final nu a mulțumit-o deloc, acum, Ella a luat decizia de a apela din nou la ajutorul medicului specialist, dar de această dată pentru a topi acidul
"Mi-am injectat hialuronidază pentru topirea acidului hialuronic. Așadar, după 48 de ore, am revenit la forma naturală a buzelor mele. Acestea sunt buzele mele naturale. Buza de sus și-a revenit foarte bine, nu mai am acel defect pe care îl aveam înainte. Acestea sunt buzele mele naturale. Mie îmi place ceva natural și frumos, astfel încât să nu dăm un aspect de fake, de buze de rață. Ce este cu gust, cu calitate și nu este exagerat, eu sunt pro.", a povestit Ella pe canalul ei de Youtube.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
După această intervenție estetică, Ella s-a declarat mulțumită de felul în care arată acum buzele ei, având în vedere că forma acestora se apropie foarte mult de cea naturală.
Scandal la Puterea dragostei! Ella il acuza pe Marius de rautate. Ce i-a raspuns concurentul?
Scandal la Puterea dragostei, dupa ce Marius a facut un gest care a deranjat-o pe Ella.
Tensiunile dintre Ella si Marius se reaprind! Cei doi au intrat intr-un nou conflict, dupa ce Marius a facut un gest simplu, care se pare ca a deranjat-o tare pe Ella.
În timpul emisiunii, Ellei i-a cazut insigna de lider, chiar in fata lui Marius, care dansa, alaturi de alti concurenti. Fara sa ezite, Marius a impins insigna cu piciorul, intr-un gest reflex de a da la o parte obiectul care ar fi putut sa ajunga sub picioarele cuiva.
Ulterior, Ella l-a acuzat pe Marius ca a facut gestul acela din rautate si ca ar avea ceva cu ea. Dupa lungi discutii, in care Marius a spus ca nu doreste sa se bage, Ella a reusit sa il enerveze pe Marius.
Citește continuarea aici.