Anul 2021 a fost un an bun pentru Emily Burghelea. Fosta concurentă de la „Bravo, ai stil” a adus pe lume primul copil în urmă cu opt luni, pe Amedea și s-a căsătorit civil și religios cu iubitul ei, Andrei. Planurile mărețe nu se opresc aici, pentru că cei doi sunt pregătiți pentru al doilea copil și speră ca, de data aceasta, să fie un băiețel.
Emily Burghelea și Andrei vor să fie părinți de băiat în 2022
Emily Burghelea a declarat că și-ar dori un băiețel, pentru ca perechea de copii să fie completă. De asemenea, blondina a povestit că nu se teme să treacă din nou prin travaliu, pentru că a fost o experiență minunată.
„Lucrăm pentru al doilea copil! Ne dorim foarte mult să mai avem încă un copil. Băiețel ne-am dori, ca să fie pereche. Nici eu și nici Andrei nu ne speriem să devenim iar părinți, într-un timp atât de scurt. Cred că este cea mai importantă dorință de pe lista anului 2022”, a declarat Emily Burghelea.
Cine este Andrei, soțul lui Emily Burghelea
Andrei, soțul lui Emily Burghelea, este afacerist domeniul IT. Este un foarte bun programator și creează site-uri pentru unul dintre cele mai importante partide politice din România.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Lui Andrei îi place discreția, așa că preferă să rămână în umbră. Bărbatul nu are cont personal de Instagram și nici nu și-a arătat vreodată fața.
Emily Burghelea a vorbit despre vremurile în care l-a cunoscut pe Andrei.
„Așa cum am spus și la Teo, nu m-aș fi văzut mămică atât de tânără, însă când l-am cunoscut pe el am știut că va fi tatăl copiilor mei.
Să știți că nu a fost totul mereu roz între noi. Am trecut și prin momente dificile fără de care, sinceră să fiu, nu cred că am fi ajuns aici. Când ne-am despărțit, în prima relație pe care am avut-o, am intrat în perfuzii la propriu. Am suferit mult pentru că știam că el este sufletul meu pereche, însă orgoliul ne-a despărțit atunci. Dumnezeu știe cel mai bine cum să așeze lucrurile.
Atunci nu era pregătit. Era un Casanova. Muncea mult, petrecea mult, avea alte priorități, ca și mine de altfel. Destinul a făcut să ne reîntâlnim și să ne dorim amândoi același lucru în același timp. O familie. De atunci a început totul…. #lovestory. Dacă mi-ar fi spus cineva în momentele grele că vom ajunge aici, nu aș fi crezut. Asta este o lecție. Trebuie să avem încredere în Dumnezeu. Infinită!” , a scris Emily Burghelea într-o postare pe Instagram.