”Blestemul iubirii” îşi propune să trateze subiecte inspirate din viaţa reală. Poveştile sunt adevărate, ele fiind preluate din cazuistica societăţii noastre, unele din ele fiind chiar celebre la vremea când s-au petrecut. Despre aceste poveşti s-au scris articole, au existat scandaluri mediatizate, s-au judecat cazuri în tribunal.
"Blestemul iubirii” este un show care arată că atunci când iubirea nu este în acord cu binele şi adevărul, poate deveni un blestem pentru îndrăgostiţi. Iubirea copiilor neacceptată de părinţi, iubirea nepotrivită ca vârstă sau iubirea adulterină sunt situaţii care sfidează legile societăţii în care trăim, acestea fiind doar câteva dintre subiectele ce vor fi prezentate în "Blestemul iubirii”.
Poveştile în interpretarea Kanal D vor deveni şi mai reale, pentru că vor fi puse în scenă cu ajutorul unor oameni obişnuiţi, care ne vor împărtăşi din experienţa lor de viaţă, trăită până acum.
Pe de altă parte, actorii noştri, oameni simpli, au fost selectaţi după talentul de interpretare pe care îl posedă. Ei trebuie să poată să-şi exteriorizeze sentimentele şi să trăiască cu intensitate povestea în care joacă.
În fapt, oamenii simpli se vor transforma temporar în adevăraţi actori, învăţând să retrăiască drama personajelor în care se vor transpune.
Urmăriţi "Blestemul iubirii” în fiecare miercuri, de la ora 20.30, la Kanal D.
Din 26 mai Kanal D lansează "Blestemul iubirii”, un nou reality-show care are ca subiect poveşti de iubire adevărate.